Moartea Fântânilor (dosarele Z)

Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Nimeni nu le mai ascultă/ clipocitul izvorârii,

nu le mai râneşte nimeni,/ nimeni nu le mai aşează

rostu-n sunet şi-n culoare/ şi în piatră - nici poeţii

nu le mai slăvesc menirea/ într-un vers ori într-o frază!

Părăsite şi uscate,/ bat fântânile la poartă -

nimeni nu le mai deschide,/ nimeni nu mai are apă,

să le dea o picătură,/ cât s-ajungă până unde

nici o sete nu rezistă,/ orice sete se îngroapă!

Mor fântânile de sete/ şi se pierd în amintire -

locul unde-au fost odată/ e mai trist ca niciodată,

parcă e sfârşitul lumii,/ cred că e sfârşitul lumii -

clocoteşte Marea Vie,/ se usucă Marea Moartă!

Bat fântânile la poartă/ - nimeni nu le mai deschide,

nimeni nu le mai aude,/ nimenea nu le mai vede -

şi se duc hăt-hăt departe,/ într-un Cimitir al Apei,

unde Dumnezeu stă Singur/ şi cu faţa la Perete!

Citit 6286 ori Ultima modificare Luni, 25 Februarie 2019 17:58

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.