Axiologic vorbind, pasărea din "Cioara" lui Topârceanu este una completă. Chiar dacă-i banală, nu-şi poate stăpâni infatuarea. Şi, deşi orgoliu-i frizează paroxismul, n-are nici o importanţă în regimul democrat falit. Însă, odată făcute aceste constatări, cioroii nu trebuie scăpaţi de sub control. Morga lor poate da bătaie de cap întregii societăţi. Lăsată liberă în lume, înfumurarea negroidei cu pene poate deveni periculoasă. Deja-i cunoscută şi recunoscută pentru irascibilitatea şi încăpăţânarea sa de slută şi de bestie cătrănită. Nu mai spunem de agilitatea cu care intră peste tot, la furat. Dacă nu eşti atent, îţi fură mâinile, îţi fură cumpărăturile, îţi fură orice speranţă de civilizaţie şi respect. Iată, un cioroi mare şi tare, cu ceva pete "de culoare" pe burtă şi pe tricepşi/bicepşi brahiali, cu lanţuri grele, de neam prost, aduse din ultimul zbor spre Eldorado, parchează limuzina (cârâitoarea) pe strada Frunzei, în pofida faptului că vajnica şi splendida noastră poliţie rutieră a montat "parcare interzisă" pe această "pistă", unde toate cioropinele şi toate alte zburătoare sărite de pe fix îşi expun/încearcă zgomot/oarele exact când vor muşchii lor de şmechere stupide şi rele. Şi nu ştiu de ce agenţii instituţiilor de ordine şi siguranţă publică trec alene şi galeşi şi duioşi, încolo şi încoace, fără să le atragă atenţia, fără le spună că încalcă legea, că sunt contravenienţi, că trebuie să funcţioneze măcar bunul simţ... dacă normele stabilite prin Parlament sunt sfidate zilnic, ziua şi noaptea, şi de autorităţi, şi de infractori! Nu? Cine nu crede, n-are decât să stea douăzeci şi patru de ore pe Frunzei... şi să vadă ce-s în stare să (nu) facă sapienşii de mai sus!... Parol!
Neculai Petrache îmi dă voie să-mi fie milă de el... (cu încă una mică)... şi zice să încheiem într-o notă optimistă! Sunt de acord... şi-i spun să-mi recite tot ce ştie despre ciori! Îşi drege glasul de isonar vestit în biserici şi-n capele... şi-şi aduce aminte o poezie din George Bacovia: "Aşa,/ o tristeţă/ a intrat/ în târg./ De dimineaţă/ plouând./ Şi ciori/ cârâind./ De-abia/ se poate citi/ un jurnal./ Parcă,/ de-a sta acasă.../... Şi, cum era/ în zilele noastre...!"//... Sau o strofă devastatoare a poetului Ionuţ Caragea, din "Negru sacerdot": "Mergi încet spre cimitirul/ Vieţilor de-odinioară/ Şi te-ntâmpină sictirul/ Unui croncănit de cioară!"... Nu?... Din ce în ce mai multe şi mai agresive, stolurile negre acoperă strada Frunzei. Zici că-i tunel îndoliat. Zici că acest tunel trebuie mutat la fluviu, la mare, cât mai departe! Altfel... e jale!
