Scurt şi zadarnic Tratat de Nesimţire

Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Miercurea trecută. Unsprezece ore. Pe direcţia de mers către Spitalul Judeţean, troleibuzul se opreşte în staţia Privilegiu. Se opreşte nu să se hodinească, ci pentru că trebuie. Urcă şi controlorii legitimaţiilor de călătorie. Foarte bine, zic în gând. Fiindcă sunt din ce în ce mai mulţi târtani care circulă fraudulos. Autobuzu-i încărcat cam pe jumătate. Sunt depistate câteva ilegale, adică nişte „dive” fără bilet. Una dă semne de "înţelepciune" şi coboară pentru „re/muşcare” şi „limpezire” a „conştiinţei” proprii. Alta, o bahahuie blondă, nici de-a dracului nu vrea să se supună civic, nu vrea să se dea jos, nu vrea să ia în seamă rugăminţile/poruncile controlorilor de la TRANSURB. Şi ce credeţi că se întâmplă? Toţi călătorii, în afară de subsemnatul şi de încă un nene, încep un atac verbal furibund pe adresa doamnelor controloare aflate în exerciţiul funcţiunii şi care pot să nu "dea liber" autovehiculului până când blonda contravenientă nu-şi achită ne/vinovăţia, nu-şi achită ne/simţirea, nu-şi dovedeşte dreptul/îndatorirea de cetăţeancă a oraşului cu cei mai mulţi scuipaţi şi mâncători de seminţe pe metru pătrat. Şi să auzi şi să te cruceşti ce vocabular "select" folosesc săritorii la gâtul celor care-şi fac datoria de controlori! Şi să vezi şi să auzi câte octave "ridică" madama fără bilet! Şi să te "minunezi" ce crud ripostează când nenea cu encefal pe umeri o roagă să se supună, să nu halească timpul şi nervii celor care vor să circule, iar nu să-i suporte hachiţele şi istericalele de hoţomancă în "bagajul" căreia nu se mai găseşte nici un pic de ruşine, nici măcar pe fund! Eu deja intru-n fibrilaţie şi consider că-i necesar să mă implic, să iau apărarea controlorilor de la TRANSURB! Şi mă "dau" iute şi gramatical la cucoana care triumfă în urletele torenţiale/demente ale celor care sprijină nesimţirea generală! Atât mi-a trebuit! Canonada se mută pe direcţia/adresa mea! Mărturisesc drept, am încasat cele mai "gingaşe" şi cele mai "alese" epitete din fondul rulant/mobil al mârlanilor de ocazie: hodorog, boşorog, nasol, rece, lipsit de „orice” suflet, fără inimă, comunist, inuman...! În sfârşit, plină de "auto/mustrări", blonda coboară din „mijloc”!...Mă dau şi eu...şi cotesc la UPU, să-mi repar fibrilaţia! Şi-mi amintesc de Carlo M. Cipolla, în "Legile fundamentale ale imbecilităţii umane", pagina 20: "Imbecilii apar pe neaşteptate, în cele mai incomode locuri şi în cele mai improbabile momente!"...Nu?

Citit 839 ori Ultima modificare Vineri, 19 Aprilie 2019 17:38

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.