Numai aşa se poate merge mai Departe

Evaluaţi acest articol
(2 voturi)
Fii primul care postează comentarii!

Sigur că da... aşa s-a întâmplat şi aşa zicem: "A vrut să pătrundă-n iubire, cu forţa!/ a vrut, samavolnic, să intre în moarte!/ Dumnezeu l-a certat cu tandreţe şi milă/ ş-apoi l-a rugat să citească o Carte!"
Sigur că da... n-a avut încotro şi aşa i-a mai spus Dumnezeu: "Apropie-ţi cerul, priveşte la păsări!/ nu poţi să te superi pe viaţă, aiurea!/ visează-te singur, n-ai voie sărutul/ pe sânul iubitei să-l pui cu securea!"
Şi aşa a continuat Dumnezeu... şi aşa spunem: "Nu cumva să blestemi, nu glumi cu Eternul/ când viaţa îţi pare enormă şi piatră!/ când pleacă iubita, când fuge iubita,/ te uită la Lună cum plânge şi latră!"
Aici şi acum începe acuzarea: "Ai grijă, curat nu ai fost niciodată/ şi nici nu ai dat demâncare la zei!/ Cuvântul îţi vine şi-ţi bate la poartă,/ dar nu eşti acasă,/ nu eşti nici sub tei!"
Şi mai abitir: "Nu ştiu unde umbli şi nu-ţi pot închide/ nici drumul, nici visul, nici ochii, nici Cartea!.../ dar nu samavolnic se intră în moarte/ şi nu samavolnic întregul ia partea!"
Şi aproape o rugăciune, dacă nu poruncă: "Fii bun ca un câine, fă-ţi timp de hodină.../ şi cere-mi, o dată măcar, să te iert,/ căci vina pe care o duci în spinare/ e grea mult mai mult ca păcatul incert!// Şi nu te sfii... şi nu-ţi fie prea frică.../ iubita se-ntoarce... căci nu-i prea departe!/... N-ai voie să intri-n iubire cu forţa!/... Mai bine citeşti până mori într-o Carte!"...
Sigur că da... aşa s-a petrecut şi aşa se petrece şi acum! Şi eu... eu cum să răspund acestui rechizitoriu, acestei provocări? Eu nu pot răspunde decât aşa: "Luaţi-mi umbra, verdele şi vântul,/ turnaţi-mi cer pe ultimul cuvânt,/ cărări şi păsări, viscole pe gură.../ copacii mei cu vârful în pământ!/ M-aţi învăţat să mă iubească lupii/ şi frunzele să-mi spună ce-am uitat,/ iar eu, sălbatec, le-am întins capcane/ şi i-am vândut pe un covrig uscat!/ Voi aţi ştiut să-mi puneţi rădăcina/ drept leagăn pentru dor şi pentru vis.../ Lupii veneau să-mi ocrotească somnul,/ şi i-am ucis, iubito, i-am ucis!/ Şi dacă timpul poate să te-aducă/ mireasă în pădurea de argint,/ să ne mirăm, să ne admire lupii.../ fiindcă lupii urlă, dar nu mint!/ Nu ştie nici un lup şi nici o frunză: numai Poetul moare pe Cuvânt!/... Luaţi-mi vorba, strigătul şi cerul.../ copacii mei cu vârful în pământ!"... Sigur că da! Nu?
Sentinţa (şi rugăciunea) se pun aplicare/execuţie fără drept de apel, zilnic, la ora când clopotele bat de vecernie şi când Purtătorul de Biruinţă se dă jos de pe şaua amintirii şi vine pe prispă să-mi mai spună o dată că numai şi numai Aşa se poate merge mai Departe! Nu?

Citit 516 ori Ultima modificare Marți, 23 Aprilie 2019 18:08

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.