Iată, e mijlocul nopţii! Un mitocan opreşte automobilul şi claxonează de mama focului, să-şi cheme proasta la control! Şi dă-i, şi claxonează, şi deranjează tot cartierul! Nu apare nici o Autoritate publică, aşa, să-l „instruiască”!
De grija ţării, între/rupţi de muncă/ – băieţii mei cinstiţi şi patrioţi,/ mârlanii mei cu gene geniale,/ experţi în Pi(uitul) de la roţi,/ inventatori ai supei încălzite,/ şi-ai mersului pe jos, către nimic,/ şi-ai timpului pierdut, şi-ai lăcomiei,/ şi-ai visului trecut prin alambic,/ şi-ai mersului pe burtă, pe cadavre,/ rebeli şi aiuriţi cu ciocul mic,/ taraţi oportunişti umpluţi cu lene,/ specialişti în zgomote şi frig:/ toţi laureaţi ai premiului Tândală,/ toţi sufocaţi celule de partid,/ toţi mâncători de acela cu seminţe,/ toţi rezistenţi la balamuc şi vid,/ discipoli de pâslari şi de durbace/ şi scuipători pe grâu şi porumbei,/ teribili maimuţoi şi maimuţele/ – vă pupă tata, IMBECILII MEI!!!
Iată, la colţul străzii, o femeie sărmană aşteaptă mila publică! Nu se repede nici un creştin, nici un responsabil, nici un milos! Ce vrei? Nu avem specialişti, nu avem fonduri de zvârlit la săraci!
Intră foamea în biserici, iese foamea din biserici/ – sfinţii nu mai au de unde, clopotul zadarnic urlă,/ au furat cutia milei nişte hâtri cvasi/clerici,/ iar pe popă-l doare-n sfeşnic, în prescură şi în turlă/ – cică foamea e o artă şi o pricină de fală/ printre cei bogaţi cu duhul, printre cei cu burta mare,/ cică cei săraci cu duhul n-or să aibă socoteală/ când va fi să vină nota pentru rugi şi lumânare,/ n-or să sufere, vreodată, vro pedeapsă, vro prigoană,/ or să stea numai la dreapta, doar în puf şi în mătase,/ or să umble prin verdeaţă – diafan şi diafană – / spectrele deşertăciunii...piele, oase...piele, oase!// Popa – dragul nostru popă şi cu mâinile lui drepte/ – comandant de slugi şi fraieri, de sărmani pe care, iată,/ îi învaţă să aştepte...oare ce să mai aştepte/ când Aşteaptă le e Sfântul, când acesta le e Tată?/ când mănâncă ştir cu sare – dacă au, desigur, sare – / şi hrean stins uşor, pe sobă – dacă au, desigur, sobă – / când aud că asta n-are, asta n-are, asta n-are...?/ când averea şi speranţa-i numai praful de pe tobă?/ când au sufletul prin tindă, ignoraţi şi cadaverici,/ şi când ştiu că Paradisul nu-i decât o Caragaţă/ – vin flămânzii în biserici, ies flămânzii din biserici/...şi se duc printre morminte CA SĂ PRINDĂ LOC ÎN FAŢĂ!!!
