Turturica Păpuşoi (II)

Evaluaţi acest articol
(2 voturi)
Fii primul care postează comentarii!

Turturica mai vrea ambrozie! Cică nu mai are nimic! Nu mai are nimic nici la inimă, nici la suflet, nici la minte! Adică are tot ce-i trebuie la toate! Niciodată nu s-a simţit mai bine decât cum acum!...Îi torn băutură pentru zeu şi zeie! Eu beau rachiu din tescovină, tras de patru ori, tare şi lecuitor ca unghiul drept! Se lasă noaptea! Se lasă şi negura! N-o mai văd pe Turturica! Nici ea nu mă mai vede! Deschid „Tratatul...”, însă nu desluşesc nici o slovă! Trebuie musai să-mi amintesc textul despre absenţa luminii! Trebuie musai să particip şi eu, pozitiv şi condescendent, la convalescenţa doamnei Păpuşoi! Dinspre partea de nord a Cimitirului de sud, ca şi cum sufletele adormiţilor mei ar şti că mă aflu într-o cumpănă existenţială delicată, auzim murmur sepulcral, aşa, ca o dictare şi ca o lecţiune de memorare eternă!

„în lipsa luminii: ce neguri atente!.../ alai de fantome îţi pare că vezi/...şi dansuri şi curbe-n bizare amprente,/ un fel de cădere din vis, în livezi,/ când n-ai încotro şi adormi n-înflorire/ de măr mărmurit şi mărunt în eden,/ şi somnul te scapă din braţe, din fire,/ şi cazi chiar acum şi aici, în infern!// întinzi mai încolo, întinzi mai încoace/ o mână şi încă o mână şi strici/ tot rostul acestor fantome stângace/ şi lungi şi înalte şi dese şi mici.../ şi, parcă mai mult decât tine, cu teamă/ de lipsa luminii suite în dans/ şi-n florile mărului care te cheamă/ să faci între cer şi păcate, balans!// să ceri de la cer, la păcate, iertare.../ să ceri la păcate să-şi plece spre cer/ genunchii şi fruntea, că cerul nu doare/ chiar dacă te sperii că stelele pier/ când lipsa luminii şi negura lasă/ bizare amprente pe suflet, pe vis...!.../ ia mărul!...şi hai!...să ajungem acasă,/ n-ograda cu sufletul casei deschis!//...

Aproape plutind şi lăcrămând torenţial, doamna Turturica se ridică de la masa cestui „Mic Tratat de Spaţiu şi Timp”, îşi face o cruce mare şi definitivă...şi-mi spune că vrea să zboare! În timp ce-şi pregăteşte aripile, eu îi deschid fereastra! Vindecată de toate şi fără să se uite înapoi, se azvârle în braţele aerului primitor şi necondiţionat!...Şi ce tic-tac se aude în ceasul nevăzut al Deşertăciunii! Şi trece! Şi se aude! Şi trece! Se revarsă toţi zorii! Se ridică toată negura! Răsăritul trâmbiţează o nouă zi de viaţă şi moarte in/utilă!...Ce lumină! Dumnezeule, ce fel de lumină mai poţi pogorî!...Mă uit după Turturica! N-o văd nicăieri! Nici pe pământ, nici pe aer, nici pe apă! Cred că a trecut de Zare! Şi cred că zboară fără oprire! Numai eu nu pot zbura! Ce neputincios sunt! Nici măcar să zbor nu ştiu!...Mă duc la coadă, la UPU! Poate-mi repară aripile!...În lumea asta păcălită şi păcălitoare, cum să stau fără Turturica?

Citit 394 ori Ultima modificare Duminică, 09 Iunie 2019 16:25

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.