Tic-tac! Tac-tic!...Tactic, nu?

Evaluaţi acest articol
(2 voturi)
Fii primul care postează comentarii!

Costică locuieşte la scara doi, are şapcă albastră, mustaţă cenuşie şi vro şaizeci de kile. Ca înălţime, poate să măsoare cinci picioare şi două şchioape. Uneori, are şi stuchit la furcă. Trece prin lume ca un om bun. Şi chiar ca un cetăţean de onoare, am curaj să spun. Când e cazul, pune umărul şi mintea şi sufletul ca să ajute. Nu-i place să facă degeaba umbră la pământ. Face şi acoperişuri. Face şi descoperişuri. Văruieşte, drege, repară, ascute, filigranează, îndreaptă, strâmbă. Trage spre amănunt. Spre orfevrărie. Glumeşte delicat, da-i foarte serios. Chiar se întrece pe sine în profunzime. Admiră ceasurile. Strânge ceasuri. Le face să funcţioneze, dacă-s rele. Face trafic cu ceasuri. Ceasuri bune. Ceasuri defecte. De mână. De masă. De perete. Digitale. Clasice. Cu limbi. Cu două limbi. Cu trei limbi. Pendule. Metalice. Din lemn. Din material plastic. Colorate. Rotunde. Pătrate. Silenţioase. Gălăgioase. Cu alarmă. Cu cifre romane. Cu cifre arabe. Ce mai tura-vura... Costică-i dependent de această invenţie fatală, tragică, in/utilă! De câte ori reuşeşte să ia sau să dea un ceas, rosteşte invariabil: „Să fie într-un ceas bun!”... Bineînţeles, cu aldămaşul de rigoare. Atât de mult ţine la viaţa şi la soarta cestor mute/huruitoare instrumente păguboase, încât îl fac responsabil şi răspunzător pentru/cu dilatarea/contractarea universală timpului. Face şi desface chiar şi câte trei ceasuri pe oră. Într-o singură clipă, ceasornicarul Costică poate da înapoi ori înainte tot timpul. Duminică, într-un minut, i-a adus şi i-a dat lui nea Ion un ceas mare. Nea Ion nu stă la scara doi. De fapt, nea Ion nu stă la nici o scară. Stă direct pe pământ. Şi are şi el o droaie de ceasuri. Doamne, ce mult şi bine şi frumos clămpănesc măruntaiele mecanice sau electronice ale acestor substantive de făcut nervi, de stârnit chichioane, de grăbit ori de încetinit pasul în alergare spre Nicăieri! Unele ceasuri (trecute prin mâna şi prin ochiul şi prin grija lui Costică) se întorc singure, altele trebuie întoarse. Unele ceasuri se duc şi nu se mai întorc. Unele-s moarte. Altele... tac! Altele... tic! Tic-tac! Tac-tic! Dacă ar putea fi adunat tot timpul trecut şi prezent şi viitor prin/în ceasurile lui Costică, nimeni n-ar mai avea... Timp! Cu alte cuvinte, pot afirma că dumnealui, mustăciosul care nu are timp (de) pierdut, e cel mai important, veritabil, dar şi cel mai periculos cronofag din partea de Sud a Moldovei de Nord!... Duminică, în toiul aldămaşului, la fiecare închinare pa/harnică, s/clipitorul Costică rostea cu solemnitate: „Să fie într-un ceas bun!”... În ceasul rotund şi mare cât o tigaie de făcut clătite! În ceasul fatal şi indiferent, de lângă noi, din mijlocul nostru, care ne urmăreşte peste tot!... Din vârful bisericii, ca un avertisment, auzim clar: „Băăă! Va sunat ceasul, băăă!”... Tic-tac! Tac-tic!... Tactic, nu?

Citit 401 ori Ultima modificare Luni, 10 Iunie 2019 16:22

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.