Evaluaţi acest articol
(1 Vot)
Fii primul care postează comentarii!

Eşti prea pornită, doamnă Dor! La ce-ţi foloseşte înverşunarea asta? Măcar acu, mai ales că începe Săptămâna Patimilor, nu mai fi aşa aprigă! Fii mai oprită! Îţi stă foarte bine pe coordonate calme! Şi fizic şi psihic! Te-ai năpustit ca o pajură-nspre sufletul meu! Cu cele mai contondente cuvinte te-ai năpustit! Nu m-am aşteptat, jur că nu m-am aşteptat niciodată să primesc şi să citesc o asemenea scrisoare tocmai de la tine! Şi, îmi aduc destul de bine aminte, nu cred că te-am jignit, nu cred că te-am supărat cu ceva nepotrivit, nu ştiu să te fi luat peste picior, să te fi păcălit vreodată! Oare te-a deranjat ultima mea scrisoare, în care te anunţam cu tristeţe că mi s-a măritat doamna Lui? Şi că am iubit-o aşa de mult, şi că am fosta aşa de prostănac şi de naiv, încât era cât pe ce să-mi dau duhul în fântâna cu salcie, vrăbii, pupeze, teică, linişte şi cal? Oare te-ai bosumflat pentru că nu-s în stare nici de zeama oului, că nu fac nici cât o ceapă degerată, că nici măcar nu mă pot compara cu Tigoare, de pildă? Mă suspectezi de evaziune sentimentală, de idilă cu doamna Cri? Te bate gândul că aş avea vreo ceva de împărţit, de înmulţit, de adunat sau de scăzut cu doamna Cam? Nu doamnă Dor, nu! Nu mă hâţână şi nu mă roade nici un dor pentru Lui, pentru Cri, pentru Cam! Toate sunteţi la fel de in/egale, la fel de ne/putincioase, la fel de încărcate cu suspiciune! Clevetitoare până dincolo de Dumnezeu, până dincolo de Lucifer! Şi simandicoase! Umblaţi cu farafastâcuri, cu ochi daţi peste cap, cu scări de mătase, cu lugu-lugu! Şi vă alintaţi cum vulpea în capcană, cum cioara în laţ... poate-poate i se moaie inima vânătorului... poate-poate îi dau lacrimile şi vă eliberează din strânsoare, vă lasă în blana şi-n pielea şi-n perspectivele voastre!... Aşadar, nu vă mai daţi rotunde, nu vă mai credeţi Gioconde!... Ca să-ţi treacă şi să vă treacă supărarea şi morga, subsemnatul, adică hodorogul de la Tirighina, vă mângâie sufletele arţăgoase şi vă netezeşte cărările şi drumurile cu patru catrene rămase pentru pururi tablou: „iar ploaia-ţi bate-n geamuri darabana/ şi-mi putrezeşte gândul pe retină/ departe prea departe plânge ana/ şi nu-mi aude strigătul să vină!// uitat banal şi trist... un semn de carte/ amantul toamnei scârţâitul uşii/ pun vreascuri sub tăcere dar nu arde/ timp de murit şi vreme de iluzii!// spre nicăieri aşa ca o mirare/ cu pene văd o pasăre cum trece/ păcatul meu e chinul ei că are/ o-aripă caldă şi-o aripă rece!// încep lungimea lumii celeilalte/ şi merg încet să n-o trezesc pe ana.../ ajung... şi râd şi-alunec într-o carte.../ iar ploaia-mi bate-n geamuri darabana!//... Te rog frumos, ai grijă, doamnă Dor! Dacă şi tu te măriţi cu vrun Tigoare, astup fântâna, vând calul, tai salcia... şi mă apuc de lăsat! Jur pe Deşertăciunea mea de onoare!

Citit 379 ori Ultima modificare Duminică, 16 Iunie 2019 17:08

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.