În finalul ultimei tale epistolii, pe care am primit-o ieri, în jurul mesei de prânz, chiar când păpam chişleag de post, zici exact aşa: „şi pulbere, ţărână din tine s-a alege,/ căci asta e a lumii nestrămutată lege;/ nimicul te aduce, nimicul te reia,/ nimic din tine-n urmă nu va mai rămânea”... şi mă întrebi dacă ai dreptate, dacă acest catren/epitaf component al unei poeme de Veronica Micle spune adevărul! Desigur, mi-a stat chişleagu-n gât cam până la limita înecului, doamnă Cam! Şi era cât pe ce să nu mă mai vezi cald, dacă nu era lângă mine vecinul doamnei Lui, cel din ziarul de ieri, să-mi cărăbănească şapte pumni şi jumătate în spatele beregatei, încât laptele prins mi s-a desprins din gâtiţă şi a sărit cât colo, dându-mi încă o şansă de chin pe suprafaţa pământului terestru!... Pentru că mi-a salvat viaţa de la moarte, Tigoare mi-a „făcut” din ochi, adică m-a atenţionat că-i sunt dator cu-n rachiu la halbă, cu-n guguştiuc în mujdei, cu-n metru pătrat de poale în brâu şi cu două deci de vin sfinţit recent... toate de post, bineînţeles!... Păi, tu ce zici, scumpă Cam? Crezi că ilustrul Tigoare merită să-i semnez şi să-i onorez ceastă cerere? După ce că, într-un anume fel, şi-a băgat „coada” unde nici n-ar fi trebuit să se gândească în legătură cu sora doamnei Cri, mă mai scoate şi din braţele morţii, sugerându-mi, adică: „ia mai stai, mătăluţă, oleacă, în timpul vieţii, că mai ai de pătimit, mai ai de tras, mai ai de înghiţit, mai ai de suferit şi de plătit pentru toate dodiile şi obrăzniciile spuse şi scrise de când te-a plămădit şi te-a frământat şi te-a copt mă-ta... şi te-a dat demâncare la moarte! ce, vrei să crape lumea de râs, gândindu-se şi aflând că te-ai prăpădit aiurea, cu chişleag de post înţepenit în guşă?”... Şi, uite, vezi, doamnă Cam? Vezi cam cum nu pot să nu pricep ce-mi transmiţi prin strofa/avertisment din Veronica? Dar oare tu poţi pentru ca să pricepi cum metresa lui Mihai forţează uşi deschise, bate câmpii şi face ţărna praf, „des/compunând” un principiu fizico-chimic, o hachiţă divină, fără de care nu se poate?... Uite, vezi? Din cauza mândriei şi a lipsei tale de tact, fiindcă ai încercat s-o „faci” pe Veronica, fără să gândeşti că eu nu sunt Mihai, trebuie să cheltuiesc o bancă de gologani cu Tigoare! Şi, nu numai că trebuie să mă spetesc financiar, dar sunt obligat să-l însoţesc la crâşma doamnei Cri, să ne facem împreună „pulbere, ţărână” înainte de moarte! Că-i mai bine, nu?... Însă, vezi cât mă costă... dacă nu mi-a rămas chişleagu-n gât?... Te aştept la fântâna cu gura în jos! Calul lui Ghiţă-i acolo! Paşte! Paşte în dorul lelei! Nădăjduiesc să nu te comporţi ca doamna/lelea Lui! Că mă spânzur! Şi nici un Tigoare, fie el şi popă, nu mai are ce-mi face! Sau are! Sâc!
Prolegomene... la Fântâna cu Gura în Jos (III) Scris de Ion Zimbru
Mai multe din această categorie:
