Maria Măcăleandru şi Ion Mutelcă

Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Nici până astăzi nu s-a aflat exact în ce împrejurări a „dispărut” celebrul Edgar Allan Poe, unul dintre cei mai mari creatori de groază...în literatură, bineînţeles! Într-una din zilele trecute, aflându-mă cu smerenia şi reculegerea şi resemnarea în cimitirul „Eternitatea”, pe la mormintele mai sărăcăcioase şi mai aristocrate ale unor mai mici şi mai mari ne/cunoscuţi răposaţi, mă opresc să mă închin la un capăt de lespede şi la un picior de cruce pe care văd o fotografie de femeie foarte tânără şi foarte frumoasă, cum numai Annabel Lee poate fi, fecioara din poemul omonim al lui Poe, adică! Sub fotografie, citesc: Maria Măcăleandru, 4 Martie 1960 – 4 Martie 1977! Carevasăzică, exact/numai 17 ani! Dumnezeule, ce-ai putut să faci! Desigur, mă crucesc...şi-mi aduc aminte cinci versuri din „Romanţa mortului” lui Ion Minulescu, sugestive/potrivite pentru momentul delicat în care mă aflu acum şi aici: „paznicul mi-a-nchis cavoul şi-am rămas în ploaie-afară/ şi-am rămas să-mi plimb scheletul printre albele cavouri/ unde-ai noştri dorm în paza lumânărilor de ceară/ şi-am rămas să-mi plimb scheletul pe potecile pustii/ şi pe crucile de piatră să citesc ce-au scris cei vii”...Sigur că da! Şi deloc nu-mi displace! Chiar mă amuză într-un fel...lugubru! Mă provoacă, pot zice!...Apoi, ca şi cum s-ar fi ridicat o cortină, dinspre „nordul obiectelor”, cum ar spune poetul Ioanid Romanescu, mentorul meu moldav şi ieşean şi „poet al uriaşilor”, văd o lumină mov, sepulcrală, din mijlocul căreia aud timbrul grav al lui Poe recitându-şi „Corbul” la fel de celebru ca şi autorul lui! Parcă însuşi corbul recită „Corbul”, aşa mă hâţână emoţional şi mă cutremură fizic şi chimic înfricoşătorul şi adevăratul „Nevermore”!...Dinspre partea de sud a Moldovei de nord, ca o umbră bătrână şi înceată, apare moş Ion Mutelcă! Cică merge la mormântul soţiei sale, Maria! Şi cică să mă duc şi eu cu el! Mă duc! Şi-l ascult! Are aceeaşi gravitate în voce şi acelaşi timbru ca Edgar Allan Poe! „Cântam la mierlă! Şi cântam la turturică!/ Şi la cinteză!...(ce frumos şi mult cântam!).../ Şi tu...(departe, într-o casă foarte mică).../ tot aşteptai şi tot visai să vin la geam/ măcar o dată...şi să-ţi cânt din păsări rare,/ din păsări dese, liră, drepte, strâmbe, lungi.../ şi să le dai (de cuib, de cer) la fiecare.../ şi mie-un pic de-Acum (mai repede) Atunci!// Pleca pădurea să se laude cu mine,/ umbla prin codri să se afle cum că ea/ (când va să am zile şi nopţi foarte puţine)/ la geamul tău va să alerge să te ia/ şi să rămâi în locul meu...(cine să cânte/ la păsări triste, singuratice şi reci?!).../ A fost odat-un Corb cu aripile frânte!.../ Este şi azi, dar vrea să tacă-n veci de veci!”...Nu?...Sigur că da!

Citit 1199 ori Ultima modificare Vineri, 30 August 2019 16:42

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.