Cel mai Amărât dintre Pământeni

Evaluaţi acest articol
(3 voturi)
Fii primul care postează comentarii!

Alaltăieri, când te-am apelat pe firul lung, sofisticat, enervant şi indiferent al Relaţiei dintre noi, mi-ai franjurat timpanele c-o scuză interminabilă şi mi-ai luat piuitul c-o ameninţare greu de suportat pentru Candoarea-mi din dotare! Te-ai fasolit şi te-ai gudurat la condiţia mea de Om care şi Crede şi Cercetează, dar n-ai catadicsit să mă dumireşti, n-ai vrut (ori n-ai ştiut, ori n-ai putut) să-mi răspunzi clar şi punctual la întrebarea care mă frământă şi mă mursecă, de parcă n-ai fi aflat (nici până acum) că animalul cu numele meu nu-i comestibil! Că doar tu, numai tu, Măria-ta, eşti stăpânul şi magazionerul tuturor răspunsurilor din Gol şi din Plin! Numai tu ştii Totul despre doamna mea, dar şi despre toate cele multe şi alte doamne ale celorlalţi Ne/Fericiţi, cărora detalii şi coordonate zilnice în legătură cu misterioasele lor Jumătăţi! De ce mă uiţi? Oare ce rău ţi-am făcut? Oare ce bine nu ţi-am făcut?

Ieri, când te-am apelat pe firul cel mai scurt din Univers, dar la fel de complicat şi de nepăsător, mi-a răspuns robotul, adică taman cel care-ntr-o bună/rea zi îţi va lua locul definitiv! Nu mi-a spus pe unde flanezi, pe unde iscodeşti, pe unde pândeşti, pe unde-ţi urmăreşti interesele, că doar nu-i prost (setat) să te dea de gol, să te toarne celui mai amărât dintre pământeni! Pentru că robotul nu ştie să roage, mi-a poruncit să-(ţi) las/dictez un mesaj laconic după ce aud trei semnale sonore! Ia spune-mi, l-ai citit? De ce nu vrei să-mi răspunzi măcar pe firul scurt şi să-ţi scoţi îndoiala din Suflet? Iacătă, ţi-l mai dictez o dată! Şi, dacă nu primesc nici o observaţie, nici o idee, nici o i/luminare, nu te mai deranjez câtu-i Lumea şi Pământul!

„Oare ce mai face, Doamne, doamna mea?/ câte rochii negre, lungi, de catifea/ mai îmbracă-n seară? cui le duce, oare,/ să le soarbă-n taină... şi-n amiaza mare?/ cui le mai dezbracă? oare unde sînt/ ochii-mi, să le umble-n foşnet pe pământ?// Ce mătăsuri, oare (când se va întoarce/ de sub jugul celor trei meschine Parce)/ va purta spre mine?... (semn că se mai poate/ smulge frumuseţea din singurătate/ şi adusă-n jertfă marelui Nimic).../ ochii-mi să le umble mult pe borangic?// Când începe, Doamne, primul din păcate?.../ (fără el, doar resturi de Imensitate/ seacă, inutilă văd venind Încoace/ şi plecând Încolo)... oare ce mai face/ doamna mea?... Doar asta, doar atât am vrut:/ Valsul cestei rochii printre Cer şi Lut!”//...

Hai, te rog foarte mult şi foarte frumos, răspunde-mi! Doar ştii că (fără mine şi fără alţii ca mine, răi sau buni) îţi ajunge Singurătatea până la Os!

Citit 720 ori Ultima modificare Duminică, 15 Septembrie 2019 16:33

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.