Strada Stupefiantelor (IV)

Evaluaţi acest articol
(2 voturi)
Fii primul care postează comentarii!

La urma urmei şi la coada cozii şi la capătul capătului, oare ce caută Bizara mea Clementina la uşa odăii mele de chiriaş, acum, în toiul nopţii? Ce, e ceva atât de urgent încât nu poate să aştepte până dimineaţă? Şi nici nu articulează măcar o silabă! Nu-mi porunceşte măcar să-i fac loc să intre! Ori să mă strecor pe lângă ea şi să fug oriunde, numai aici să nu mai stau, pe stradela asta misterioasă, din spatele Maternităţii! Stă şi zâmbeşte! Nu mişcă nici un deget, nici un detaliu al trupului său de Cosânzeană! Mă simt ca un calif ţeapăn în faţa unei Şeherezade! Mă simt parcă în iminenţa unei Magii Albe, în imediata apropiere a unei „reale” făcătorii inevitabile! Nu mai aduc-aminte că, de astă dată, chiar se aude şi chiar se repetă dangătul clopotului bisericii de pe Revoluţiei! Nu mai aduc-aminte că mi-i părul făcut măciucă! Şi nu mai spun că ograda se umple cu din ce în ce mai multe şoapte, că se lasă un fel de cortină între „ce cred eu că sunt” şi „ce încep să devin”! Şi spăimoasa asta surâde şi tace! Numai descântecul de vrajă încă nu se aude! Numai „abracadabra” şi „hocus-pocus” nu se aude! Ba... chiar se aude! Chiar se vede şi se aude celebrul Omar Khayaam: „Tu vezi doar aparenţe. Un văl ascunde firea./ Tu ştii de mult aceasta. Dar inima, firava,/ tot vrea să mai iubească. Doar i s-a dat iubirea/ aşa cum unor plante le-a dat Allah otrava!”... Şi cum să nu mă apuce cutremurarea, dar şi curiozitatea, şi dorinţa de continuare a cestui ritual din/în „aburul” căruia văd că încep să se adune şi să se „comporte” toţi răposaţii subtilei Clementina, dar şi toţi vecinii, unul câte unul, doi câte doi, eliberaţi/scăpaţi, ca prin minune, de suspiciunile îndreptate spre văduva Bizara? Şi spaţiul/timpul se dilată! Şi, din fundalul cestei agora, parcă într-adins trimisă pentru ca să accelereze senzaţia de „înmărmurire-n clipă”, începe să se audă un fel de murmur fantomatic, un fel de profeţire/descântare alunecătoare, adâncă şi tentaculară, aşa, ca dintr-un cor antic uluitor: „nimic din tot ce s-a-ntâmplat/ şi din ce va să se întâmple/ nu-i nici minciună şi nici joc.../ e-o taină sfântă, care-ţi împle/ un gol din suflet şi din trup,/ o casă fără timp şi vreme.../ care-ţi (a)duce înapoi/ tot ce mai poate să te cheme,/ tot ce mai ştie că ai fost/ şi tu aproape sau departe,/ (i)maculat şi (i)real,/ plin cu (ne)viaţă şi (ne)moarte!”... Sigur că da!... E glasul sigur şi consternator al domnişoarei Iolanda Cremene, scriitoare de poezii la ziarul „Forfota”... şi „dispărută” (şi ea) în circumstanţe identice cu cele în care s-au „ascuns” bărbaţii soţi şi amanţi ai năucitoarei Clementina!... Sigur că da! N-am nici o scăpare din „fiertura” aceasta! E bine? E rău?... (Stai să mai vezi şi să mai auzi!)

Citit 855 ori Ultima modificare Marți, 15 Octombrie 2019 16:47

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro