Doamna ieşeancă Maria Măcăleandru locuieşte în Galaţi, pe strada lui Mihai Eminescu. Are vro douăzeci de ani de când s-a mutat definitiv în partea de Sud a Moldovei de Nord. S-a mutat singură... fiindcă n-are pe nimeni! Soţul său a murit de inimă rea când a văzut cu câtă cruzime şi îngâmfare „patriotică” a fost asasinat cuplul Elena şi Nicolae Ceauşescu, iar copiii, Ioana şi Ion, au plecat în ţări mai străine decât România, să scape de batjocura aşa-zişilor patroni de mari şi mici magazine, adică de machiavelismul şi lichelismul unor analfabeţi cu fes, cu glugă şi cu creierul neted ca termopanul de la ceasul făcătorilor lor, care nu au ştiut să prăsească ceva mai bun. Ieşeanca s-a mutat în Galaţi pentru ca să fie cât mai aproape de statuia lui Mihai Eminescu din parcul lui Mihai Eminescu. Cică-i place mai mult statuia din oraşul nostru, cioplită de Frederic Storck. Şi, în fiecare seară, la ora şaptesprezece, fără nici o întârziere, fără nici o greşeală şi cu toată dragostea pentru Poetul care a spus „Eu nu cred nici în Iehova,/ nici în Buddha-Sakya-Munni,/ nici în viaţă, nici în moarte,/ nici în stingere, ca unii” şi care a iubit-o pe Veronica până în ziua de cincisprezece Iunie a anului una mie opt sute optzeci şi nouă. Maria Măcăleandru pleacă pe jos de pe strada lui Mihai Eminescu şi stă-n reculegere la statuia lui Mihai Eminescu din parcul lui Mihai Eminescu... şi scrie „de meserie, nu de alta”, cum zicea şi celebrul moldovean înmormântat în Bucureşti, în cimitirul lui Şerban Vodă Bellu. Iată ce pre/text am găsit aseară, lângă statuie, „uitat” intenţionat, probabil! „am ochi trimis la orizont/ s-aducă cer pe trup de lut.../ (dar ştiu că am de aşteptat).../ oare ce fel de început/ (de la nimic) prin mâna lui/ (către nimic) mă trece iar?/ o fi alt fel? n-o fi alt fel?/ darul... o fi acelaşi dar?/ mă tem (de n-o mai fi aşa)/ că nu-s în stare a primi/ ofranda: miezul unei nopţi/ de amăgire-n miez de zi.../ ori miezul unei zile lungi/ în miez de noapte, de ucis,/ prin somn, sub salcie, sub tei,/ sub cea-ndurare, sub cais,/ lângă atât ş-atât nimic/ şi lângă tot... tot totul cest/ necunoscut şi criminal,/ mag iezuit, şi palimpsest!.../ şi dacă darul cel va fi/ cum a mai fost (banal, aşa)/ mă-ntreb întruna şi mă mir:/ sigur că nu? sigur că da!/... sigur că da, cade pe front/ (clipă de clipă) ochiul meu/ trimis de marele nimic/ să-(n)cânte-(n) struna unui zeu/ ascuns în tei, sub tei, ascuns/ cu tot cu dar, atunci, aici,/ un dar la fel (alt fel)... dar stins/ în noaptea unui licurici!”... Nu? Sigur că da!… Păi, doamnă Marie Măcăleandru, vă rog să veniţi la Redacţia ziarului Viaţa Liberă, să vă spun că sunteţi nemaipomenită şi că, într-adevăr... copiii dumneavoastră şi ai mei şi ai noştri sunt plecaţi în nişte ţări mai străine decât România!
Nişte ţări mai străine decât România Scris de Ion Zimbru
