Deseară - [când noaptea se gândeşte să înceapă să se pregătească să-i determine pe toţi muritorii şi nemuritorii serioşi să se înfăşoare/desfăşoare sub acoperirea întunericului... când Luna nouă sau veche sau plină sau goală sau dreaptă sau în/frântă sau galbenă sau movă sau singură sau de miere sau de fiere sau cu pământeni deştepţi în cârcă e gata-gata să-şi părăsească orbita şi să-şi caute alta mai sigură, în apropierea altui fel de rotund... când strigoii îşi iau pacheţelul şi ies la muncă printre blocuri, printre cruci catolice şi ortodoxe, printre pierduţi şi găsiţi, printre întârziaţi temporal şi mintal, printre plus şi minus, printre speriaţi şi curajoşi, printre alfa şi omega, printre hoţi şi cinstiţi... când toţi îndrăgostiţii şi toţi amanţii plâng înflăcăraţi de bucurie şi-şi jură să rămână focare de tandreţe şi de respect până când Aia îi va despărţi... când cupluri simandicoase şi artificiale îşi şuşotesc patriotic şi familial/familiar Hora Unirii şi Hora Despărţirii... când nesimţirea se culcă ori se scoală şi pleacă la vânătoare de fazani... când minciuni materiale şi spirituale atacă şi vor să cucerească fortăreţe cu hap/sâni ispititori şi picioare kilo/metrice moderne ori antice... şi, în sfârşit, când toate acestea-s gata-gata să fie născute ori să fie ucise în fiecare secundă] - te aştept (cu vitejie şi cu încredere şi cu destoinicie şi cu emoţiune şi cu caietul de dictando) la pârleazul tău dinspre Răsărit, unde te-am cunoscut demult, când m-ai surprins cum vreau să-ţi violez proprietatea, cum poftesc şi cum salivez torenţial în perspectiva şi în ciuda Mărului Interzis! Sigur - [pentru că mi-am recunoscut intenţiile hulpave şi pentru că am jurat să nu mai calc (în Veşnicie) prin apropierea ademenitoare a Mărului cu Şarpe foarte uşor de corupt cu-n Poem despre Femei Deştepte... şi deoarece mi-ai promis că nu mă pârăşti la Mama şi la Tata, să mă chelfănească, şi la Învăţător, să-mi scadă nota la Purtare... şi fiindcă am plâns (ce-i drept, cam teatral) în speranţa că vei face folosinţă de forţa clemenţei, toleranţei şi iertării luată (prin contagiune) de la părinţii tăi... dar şi fiindcă ţi-am murmurat cea mai originală declaraţiune de dragoste din partea de Nord a Moldovei de Sud] - te-ai uitat fix şi galeş la constituţia mea jalnică... şi ai considerat că întrunesc destule şi credibile condiţii circumstanţiale de mod, de loc şi de timp, drept pentru care mi-ai spus clar, sacadat şi persuasiv: „Hai, sui în grădină, nu mai fi speriat! Am să-ţi dau un sân cu mere din Copacul/Pomul acesta Biblic! Merele Interzise sunt cele mai bune dintre toate fructele Universale! Iar tu, ca răsplată, să-mi scrii cel mai frumos/delicat Poem despre Femei Deştepte! Da?”... Aşadar, deseară, când se întâmplă tot ce-am scris mai sus, te aştept la pârleaz, cu caietul de dictando şi cu Poemul în Frunte! Da?... (Stai să vezi!)
Pârleazul Deşertăciunii (I) Scris de Ion Zimbru
