Iată ce i-a dictat poetul Marcel Măzăriche lui Vasile Vindereu, pentru ca să scrie pe lespedea şi pe crucea mormântului în care „doarme” grangurul „întrerupt” de cel mai straniu, dar şi sincer cetăţean de „onoare” al celui mai sigur/potrivit „loc de parcare”, al Cimitirului „Sfântul Lazăr”, adicătelea! Citiţi şi vă cruciţi corect! „am să te prind că vii să furi zarzăre.../ fir-ai să fii, moarte de pasăre!/ nici n-am crezut cu tu vreodată/ ai să opreşti pasărea toată/ şi o să râzi fără păsare,/ moarte pe drum, pe furiş, pe cărare!// ce pustiu în grădini, ce tristeţe în cuib!.../ dacă te prind, zău că te scuip!.../ am să te scuip chiar în privire/ şi-am să-ţi pun jar sub cămaşa subţire!// ai să te dai cu capul de stânci.../ şi nu am să te iert, chiar dacă plângi!/ cât vei mai fi înapoi şi-nainte,/ învaţă să rămâi numai moarte cu minte!/ trebuia să fi spus o vorbă măcar,/ să auzi triluritul atât de amar,/ dar tu (lăcomie pe sus şi pe jos)/ iei tot ce-i urât, iei tot ce-i frumos!// am să te prind, moarte de foame.../ ş-am să te fac zdrenţe şi scame,/ să nu mai îndrăzneşti niciodată/ să-mi furi (din grădină) pasărea toată!// cine să mai cânte? cine să se mai caţăre?/ fir-ai să fii, moarte de pasăre!”...Acest poem foarte trist, foarte serios, foarte adânc, dar şi foarte înalt, a fost dăltuit pe marmora(albă)lespede! Caracterul scrisului e atâta de caligrafic, încât eşti sigur că trebuie să fi fost dăltuit de-un sculptor, de-un specialist în acte de cancelarie medievală, de-un om care iubeşte grangurii şi toate celelalte păsări sălbatice, singurele mirări cu pene, care (încă) ne mai arată ce însemnează adevărata Libertate, ce însemnează frumuseţea în Sine, sublimul fără laude şi aplauze, crucea zburătoare şi făcătoare de minuni...reale! Şi iată şi textul dăltuit pe marmora(albă)cruce! „Eu voi rămâne cântec până când/ ce e al meu va fi numai al meu!/ jocul e trist şi zarul e rotund!/ ce ochi albaştri are Dumnezeu!”...Sigur că da! Cum să nu te cruceşti într-adevăr şi cum să nu cauţi şi să nu găseşti circumstanţe atenuante pentru suferinţa/osânda lui Vindereu? Şi cum să nu-l chiar invidiezi pe grangurul cu asemenea psalmi la cap? Şi cum să nu-i spui ucigaşului cu premeditare „eşti criminalul din pădure, cu puşcă, praştie şi ghioagă,/ tragi şi loveşti fără oprire, n-ai nici o lacrimă comândă!/ o mai auzi şi-acum pe mă-ta strigând la mintea ta săracă:/ aşa...nu afli niciodată ce spune pasărea când cântă!”...(Publicitate: „Omul e un animal marin, care merge pe uscat şi ar vrea să zboare!” – Carl Sandburg)...Nu?
Mic...tratat de Iertare (V) Scris de Ion Zimbru
