Dinspre aval – cu alură cazonă şi păşire sacadată – îl vedem pe mai vechiul şi grozavul nostru prieten, poetul Marcel Măzăriche, apropiindu-se cu siguranţa omului instruit, care vrea să (ne) spună ceva, care ştie ce vrea să (ne) spună şi care niciodată nu ne-a înşelat aşteptările! Se apropie, se dă jos din aerul rigid şi în ton cu Viitorul bietului oraş, ne salută ceremonios/amical, duce telefonul la urechea stângă...şi comandă un taximetru! Parcă teleghidaţi, după circa un sfert de ceas, ne suim în taxi! Şi, după alte 40 de minute, coborâm la poarta unei case din Braniştea! Plin ochi cu gesturi protocolare, Măzăriche ne vâră n-ogradă şi-n odaia de oaspeţi, încălzită cu lemne şi „aromată” cu busuioc şi gutui! Stăm jos, împrejurul unei mese dreptunghiulare, cu bănci de lemn, masă şi bănci amintind de prima strofă din „Împărat şi Proletar” şi de Mihai Eminescu! Măzăriche (nu) toarnă Nimic în Nimic! Nevastă-sa nu aduce Nimic! Fiindcă nevastă-sa, Maria, e moartă de vro cinci ani! Un NIVEL DE TRAI IEŞIT DIN COMUN a căzut peste ea...şi zob a făcut-o!...Marcel Măzăriche cotrobăieşte-ntr-un scrin, scoate un catastif şi se apucă de cetit, după cum urmează:
„Două puncte: ALDE NIMENI, baca(laureaţi) de vază/ ori de sila(mila) vrunui scump(distins) profesoraş,/ spurcă ziua, spurcă noaptea, spurcă totul, jubilează/ – ştiu frangleză, ştiu de toate şi transpiră-ntru mişmaş!// Marţafoi bolnavi de lene, scăpătaţi din pinioane/ şi săriţi din balamale umblă-n şleahtă, fac figuri,/ stau pe scară şi oriunde, zic măscări contemporane/ – fameni fără frontiere, tâmpi, tălâmbi, caricaturi!// Huruie pe stadioane – altceva nu ştiu să facă,/ nu(?) i-au învăţat părinţii, şcoala, crucea mamei lor!/ Ce peisagiu-nfrânt şi searbăd: unul sec şi una seacă/ – unul: teleleu prin sex(uri)...una: miorlăind cu spor!// Iată: o holeră tandră şi o scarlatină-nfiptă/ se tot dau simandicoase lâng-un pui de fripturist/ – ele: hahalere strâmbe, parcă au ieşit din criptă.../ el: (moto)cretin cu cască şi cu timbru hitlerist!// Iată: nişte fanţi zadarnici şi colţari bătuţi de lene/ cum dezleagă tămbălăul – nici o şansă n-ai să scapi! – / Toţi, de-a valma, fără milă, sparg şi ronţăie achene:/ scuipători de performanţă, rupţi şi sceleraţi cu şlapi!// Iată: nişte creieraşe sfârtecate cu manele/ scot silabe contondente de la nord şi de la sud!/ Toţi, de-a lungul şi de-a latul, se visează MEGASTELE:/ alde glugă, alde zombi, alde bâlci, alde fast food!”...(Stai să mai auzi şi să mai vezi!)
