Sigur că da!.. Măzăriche propune să ne amintim de Maria, adică de cea mai scumpă Mamă de pe Pământ! Drept pentru care se comportă corespunzător! Iacătă:
"de când a vrut să mă aducă Mama/ pe ţărna scump-a Schitului Moldav
şi să-mi des-cânte Voroviri de Leagăn/ ca să mă-nalţ Curat, Senin, Vârlav,
să-mi caut rost pe lungul şi pe latul/ unui destin perfect (ne)cunoscut,
să nu confund Concretul cu Abstractul/ când Relativu-i rege Absolut,
să-(mi) fiu duhovnic iertător la toate/ câte-s cu vorbă, faptă şi (ne)vrere,
dar să nu las pe nimeni, niciodată,/ să-(mi) scuipe cu otravă-n moldo-miere
ori să-şi înfigă mâinile murdare/ în Blidul Ţării cesteia sfinţite
de Voievozi care-au clădit îndemnul/ pacific „dacă baţi, se va deschide” -
tocmai de-atunci mi-am hotărât zicala/ „nici să nu sper, dar nici să nu regret”,
„să dau mai mult decât primesc ofrandă”,/ „s-ascult de Dumnezeu ca de-un Poet”,
căci doar aşa Deşertăciunea-(mi) pare/ loc potrivit de Tihnă şi de Veghe,
iar Moartea, fără care nu se poate,/ va fi să-mi pară Floare la Ureche !!!
şi de când merg - încă mai merg - prin Viaţă,/ rememorând „si vis amari, ama”
şi-s întrebat de unul şi de altul:/ „ce faci?” răspund: „îmi este dor de Mama”,
îmi este dor s-o văd cum se întoarce/ din Miazănoapte şi din Miazăzi,
din Răsărit şi din Apus, de unde/ ne-(a)duce Verbul sacru „a trăi”,
ne-(a)duce Verbu-n care-s toate cele/ dulci şi amare, grele şi uşoare -
şi Dragoste de Ţară ne aduce,/ şi Credere-n secunda următoare -
şi mă opresc - din când în când - pe astă/ Cale cu Lege şi Fărădelege,
şi-o chem încet, pe Mama, din Adâncuri/ şi din Înalturi... poate mă-nţelege !!!
de când aştept să moldo-vin acasă,/ în moldo-vremea noastră cu opinci,
unde s-aude moldo-iarna lungă:/ eu ning... tu ningi... (încet)... eu ning... tu ningi -
mereu visez că voi găsi Acolo/ - numai Acolo - sanie şi cal,
să lunecăm - de tot - spre moldo-vară,/ spre Cercul nostru strâmb, extemporal,
spre tot ce poate - azi - să mai însemne/ atunci, odată, vecinic, moldo-ieri !!!
aici şi-acum suntem striviţi cu ceasuri/ mânate-n gol de doamna Nicăieri,
aici e trist, aici e altă ţară,/ aici se dau de-a dura zei păgâni,
se strânge-n trup şi-n suflete blestemul/ de-a fi furat fărâma de la câni,
de-a fi ucis la păsări des-cântarea,/ de-a fi scuipat Moldova pe pământ,
de-a fi tăiat bătrânilor Lumina/ pe care ne-au adus-o din Cuvânt,
de-a fi zvârlit, aşa, cu barda-n Lună/ şi-n Dumnezeu !!!... Hai să plecăm - de azi -
în moldo-timpul nostru !!! fără ceasuri,/ să stăm de-a pururi Muritori şi Calzi !!!"...
(Stai să mai auzi!)
