Nişte Jocuri

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Fii primul care postează comentarii!

Doamne, câte stele crude! Nu văd nici o steauă coaptă!/ Parcă-s iele scăpătate într-un dans tulburător!/ Fac din ochi, fac din picioare, fac din mâini şi fac din şoaptă!/ Cred că vor să mă vrăjească, însă eu nu ştiu să mor!// Sunt abia la începutul vieţii mele fără milă!/ Sunt abia un mic părelnic, cel mai mic dintre cei mici!/ A trecut abia o clipă şi deja sunt plin de silă,/ sunt sătul de perspectiva lui Acum şi lui Aici!// Şi, când văd dânsele astea ondulându-se prin duhul/ şi văzduhul meu vremelnic, mă bufneşte-un fel de râs/ şi un fel de plâns aiurea! Cred că mi se duce buhul,/ dar mă tem de ceste stele (iele)... şi nu zic nici pâs!// Şi mai trece o secundă, şi mai trece o secundă…!/ Ielele-s cam ostenite! Eu nici nu mă sinchisesc/ să le dau vro ascultare cu fiinţa mea măruntă!/ Ele şuşotesc în taină sub lumesc şi sub ceresc!// Şuşotesc... şi pun la cale alt fel de ademenire: îmi recită psalmi şi ode, chiar mă roagă să le-aud!/ Cică, fără ascultarea-mi, rostul lor iese din fire,/ nu-şi mai pot întinde noima, sufletul şi gândul crud!// „Vreme trece, vreme vine...”...cum zicea poetul care/ nu s-a dat la iele(stele), ci s-a (s)pus în slujba Cui/ stăpâneşte Lumina(Rea) din această Întâmplare/ cu doi Ochi: unul mai Dulce şi unul mai Amărui!// Şi mă văd, şi zi şi noapte, cum (des)cresc aşa, întruna,/ în înaltul Ochi al Lumii: ochiul Lui şi ochii Lor...!/ Văd şi cum (des)creşte silnic şi îmbătrâneşte Luna/ şi cum stă Deşertăciunea la cheremul tuturor!// Ielele sunt foc şi pară pentru că nu mi-i ruşine/ de hulpava şi cumplita lor de tot dezlănţuire!/ Mi se face tare milă, parcă vreau şi parcă-mi vine/ să le-mbrăţişez nefasta lor de-a pururea menire!// Şi-s din ce în ce mai stinse şi din ce în ce mai slabe:/ nişte cârpe, nişte zdrenţe... substantive fără vlagă,/ nişte şleampete buimace, nişte surde, nişte babe!/ Eu, la naiba, oare asta-i Soarta-Viaţa mea întreagă?// Ochiul nu mai dă Lumină! Nimenea nu mai dansează!/ Se aude-un fel de hohot chiar în Centrul cestui Cerc!/ Totul parcă este gata de Nimic... şi nici o rază/ nu mai spune ce să caut, cum să stau şi cum să merg!// Şi începe să pogoare o tăcere lungă, pură!/ Şi începe să se-ntâmple pulbere şi praf şi scrum!/ A trecut vremea şi timpul dat la ceastă aventură!/ Cred că asta-i tot ce-nseamnă un Aici şi un Acum!// Doamne, câte stele coapte! Nu văd nici o steauă crudă!/ Una câte una, umblă în zadar şi, apoi, pică!/ Sună ceasul! Oare cine să-l întoarcă, să-l audă?!/ (N)-am Curaj... fiindcă-ntruna, pe Cuvânt, (nu) mi-a fost Frică!//... Sigur că da! Nu?

 
Citit 824 ori Ultima modificare Joi, 13 Februarie 2020 15:44

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.