Nişte Jocuri

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Fii primul care postează comentarii!

Doamne, câte stele crude! Nu văd nici o steauă coaptă!/ Parcă-s iele scăpătate într-un dans tulburător!/ Fac din ochi, fac din picioare, fac din mâini şi fac din şoaptă!/ Cred că vor să mă vrăjească, însă eu nu ştiu să mor!// Sunt abia la începutul vieţii mele fără milă!/ Sunt abia un mic părelnic, cel mai mic dintre cei mici!/ A trecut abia o clipă şi deja sunt plin de silă,/ sunt sătul de perspectiva lui Acum şi lui Aici!// Şi, când văd dânsele astea ondulându-se prin duhul/ şi văzduhul meu vremelnic, mă bufneşte-un fel de râs/ şi un fel de plâns aiurea! Cred că mi se duce buhul,/ dar mă tem de ceste stele (iele)... şi nu zic nici pâs!// Şi mai trece o secundă, şi mai trece o secundă…!/ Ielele-s cam ostenite! Eu nici nu mă sinchisesc/ să le dau vro ascultare cu fiinţa mea măruntă!/ Ele şuşotesc în taină sub lumesc şi sub ceresc!// Şuşotesc... şi pun la cale alt fel de ademenire: îmi recită psalmi şi ode, chiar mă roagă să le-aud!/ Cică, fără ascultarea-mi, rostul lor iese din fire,/ nu-şi mai pot întinde noima, sufletul şi gândul crud!// „Vreme trece, vreme vine...”...cum zicea poetul care/ nu s-a dat la iele(stele), ci s-a (s)pus în slujba Cui/ stăpâneşte Lumina(Rea) din această Întâmplare/ cu doi Ochi: unul mai Dulce şi unul mai Amărui!// Şi mă văd, şi zi şi noapte, cum (des)cresc aşa, întruna,/ în înaltul Ochi al Lumii: ochiul Lui şi ochii Lor...!/ Văd şi cum (des)creşte silnic şi îmbătrâneşte Luna/ şi cum stă Deşertăciunea la cheremul tuturor!// Ielele sunt foc şi pară pentru că nu mi-i ruşine/ de hulpava şi cumplita lor de tot dezlănţuire!/ Mi se face tare milă, parcă vreau şi parcă-mi vine/ să le-mbrăţişez nefasta lor de-a pururea menire!// Şi-s din ce în ce mai stinse şi din ce în ce mai slabe:/ nişte cârpe, nişte zdrenţe... substantive fără vlagă,/ nişte şleampete buimace, nişte surde, nişte babe!/ Eu, la naiba, oare asta-i Soarta-Viaţa mea întreagă?// Ochiul nu mai dă Lumină! Nimenea nu mai dansează!/ Se aude-un fel de hohot chiar în Centrul cestui Cerc!/ Totul parcă este gata de Nimic... şi nici o rază/ nu mai spune ce să caut, cum să stau şi cum să merg!// Şi începe să pogoare o tăcere lungă, pură!/ Şi începe să se-ntâmple pulbere şi praf şi scrum!/ A trecut vremea şi timpul dat la ceastă aventură!/ Cred că asta-i tot ce-nseamnă un Aici şi un Acum!// Doamne, câte stele coapte! Nu văd nici o steauă crudă!/ Una câte una, umblă în zadar şi, apoi, pică!/ Sună ceasul! Oare cine să-l întoarcă, să-l audă?!/ (N)-am Curaj... fiindcă-ntruna, pe Cuvânt, (nu) mi-a fost Frică!//... Sigur că da! Nu?

 
Citit 764 ori Ultima modificare Joi, 13 Februarie 2020 15:44

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro