REMEMBER

Scris de Ion Zimbru

Marți, 18 Februarie 2020 00:00

Când îmi vorbea despre evoluţia artei, doamna profesoară Geta Teodoru considera că-i necesară depăşirea obişnuinţelor în fiecare clipă, că trebuie instituită starea de asediu asupra şabloanelor, libertatea de mişcare printre colţuri de neant, dar şi printre flori de colţ, că trebuie omologat urletul de durere în paradis, dar şi urletul de bucurie în infern. Şi-mi dădea şi multe exemple. Că avea destule. Fiindcă învăţase de la alţii. Că nu le ţinea doar pentru ea. Şi nici nu era posesivă. Şi nici lacomă. Nici arogantă. Aşadar, iată câteva dintre exemplele de model (forţez puţin semantica) propuse şi explicate de distinsa Căprioară Neagră, căci aşa era frumos „poreclită” superba/geniala profesoară. Prin urmare, iată ce şi cum mi-am notat atunci, deşi nu înţelegeam aproape nimic din dizertaţia splendorii cu catalog de limba şi literatura română: "Astăzi, muzicianul sărută liniştea şi gâtul vioarei, şi cântă la ea. Astăzi, privighetoarea bea rouă de nu-mă-uita, şi cântă la sine. Astăzi, literatorul citeşte Francesco Petrarca, şi scrie sonete pentru Laura. Astăzi, literatorul citeşte Marin Preda, şi scrie cel mai iubit roman pentru Elena. Mâine, muzicianul cântă la privighetoare, privighetoarea cântă la vioară, cucul cântă la mierlă, bondarul cântă la fluier. Mâine, meşterul de litere citeşte Marin Preda, şi scrie gazeluri. Mâine, meşterul de litere citeşte Francesco Petrarca, şi scrie despre cei mai iubiţi moromeţi. Astăzi, Van Gogh suie pe pânză cel mai frumos galben de floarea-soarelui, şi mâine pictează tristul "Guernica". Astăzi, Grigorescu imortalizează un "Car cu boi", şi mâine începe "Strigătul" lui Edvard Munch..."...(aici, profesoara se opreşte şi se uită în ochii mei, la mâinile mele, la năuceala care mă controlează, la semnele de întrebare şi de mirare din fiecare iris)...O aud din nou: "Ei bine, nu-i bine!...Asta nu însemnează evoluţie!...Sigur, e curios şi ciudat să vezi o privighetoare cântând la acordeon, un violonist cântând la frunză de mohor, un literator care scrie de toate şi crede că scrie bine, un florist care face şi portrete, dar tocmeşte paznici să nu-i fugă oamenii de pe pânză...!...Lui Enescu îi stă bine numai cu vioara şi cu pianul, lui Gogh îi vine foarte bine lanul de răsărită, privighetoarei îi stă bine cântând la privighetoare...toţi aceştia şi toate acestea căutându-şi evoluţia/perfecţionarea sinelui artistic, nu stârnindu-şi invidia că "artistul" cutare cântă la solz de peşte, dar şi la solz de crocodil!...Fiecare este liber să se creadă/vadă ce vrea în artă, dar asta-i altă gâscă în altă traistă! Nu?"