Mama zmeilor, mama pădurii şi mama măsii

Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Dacă toată viaţa face parte din toată moartea, şi dacă toată moartea face parte din toată viaţa, şi dacă ştiu cât/cum linia infinitezimală dintre aceste două elemente fireşti/barbare... oare la ce mama zmeilor mă mai înclin în faţa zidurilor oarbe ale in/diferenţei în puzderii pe scoarţa acestui rotund? Dacă nimeni cultivă nimicul, şi dacă nimicul se lasă cules de tot... oare la ce mama pădurii mai sper să se îndrepte ce-i strâmb prin definiţie, şi încă şi mai strâmbat prin cinism şi mizerie fizică şi morală? Dacă bunul simţ a devenit un moft, un "articol" de lux, un apanaj al regilor care abia mai suflă doar în cărţile de "joc"... oare la ce mama măsii mai stau cu ciomagul în cumpănire, mai răsădesc iluzii şi expectative, mai cred aiurea că târtanii şi ticăloşii contemporani vor avea demnitatea lui Lică Sămădăul? Nimeni, absolut nimeni, nu mai are nici măcar puterea de remuşcare a lui Iuda, omul care, în mintea-i lucidă şi înfierbântată de "perspective", a crezut că face/negociază ultima vânzare din Istoria lui şi a noastră. Ce mult s-a înşelat Iscariotul, sărmanul simbol al trădării! Habar nu avea mizerabilul naiv că în două mii şi ceva de ani minciuna şi trădarea şi sperjurul au depăşit graniţele imaginaţiei insului normal, că toţi mârşavii, netoţii, plagiatorii şi siniştrii aleşi nu vor da nici un ban înapoi, cum a procedat domnul Iuda! Aceşti iluştri mâncători de ciuperci halucinogene, de veleitari consumatori de borş flăcău şi rahat popular... (se găseşte pe toate drumurile, nu?)... ar trebui să-i facă statuie vânzătorului de Mântuire, să i se închine cu toate neamurile lor de baroni şi cicisbei înfumuraţi! Dacă am o singură viaţă plină de toată moartea, şi dacă am o singură moarte plină de toată viaţa... (să mă contrazică cine are curaj, dar nu de tipul celor anonimi năclăiţi de nesimţire!)... atunci, ce mama zmeilor, ce mama pădurii şi ce mama măsii mai stau cu ghioaga în cumpănire şi ascult cum mă scot din circulaţie mârlanii care-i plâng pe umăr unui infractor de talia fostului cioban/parlamentar european, iar acum primeşte slujbe pe tavă din partea unui cler la fel de nesimţit? Ar trebui să se înfiinţeze un Minister al Psihologiei Naţionale, şi sunt sigur că 99 din sută-i necesar/urgent să se aşeze la rând! Ce toleranţă (?)... când obedienţa a ajuns simbol existenţial, când tupeul jurului meu frizează ticăloşia, şi "credinciosul" (în chiloţi şi în papuci) intră în Prefectură şi în Biserică, dar trage şi o flegmă la intrare?... Dostoievski: "Urât mai trăiţi, domnilor!"

Citit 1214 ori Ultima modificare Vineri, 03 Aprilie 2020 19:25

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.