Evaluaţi acest articol
(9 voturi)
1 comentariu

Sunt într-o staţie de autobuz. Nu o staţie oarecare, ci una în care stă şi munceşte o vânzătoare de ziare într-o gheretă galbenă, plină cu ziare negre şi colorate. Mă aflu în staţia asta pentru ca să mă sui în autobuzul pe care-l aştept să vină dintr-o parte. Şi nu numai eu îl aştept. O droaie de oameni se uită la ceasuri şi la vale. Numai vânzătoarea de ziare nu se uită. Şi numai bătrâna aceasta frumoasă nu se uită. Pe vânzătoare o văd în fiecare zi, dar pe bătrâna femeie nu am mai văzut-o niciodată. O văd pentru întâia oară. Are ochii tocmai în zare. Şi are gândul curat şi deschis. Poartă nişte flori multicolore pe rochie. Şi nişte mâini ostenite poartă la subsuori. Bătrâna-i fragedă şi albă ca un aluat. Parcă ar vrea să murmure ceva şi parcă dinadins murmură ceva, însă nu pot desluşi nimic. Doar o privesc, doar tac şi-mi zic în gând: „Doamne, ce bătrână! Doamne, ce bătrână! De mult n-am mai întâlnit o astfel de bătrână!... Stă pe picioare. O aud cum zice că nu vrea să mai stea jos, cum zice că se plictiseşte. Seamănă cu o fântână stătătoare veşnic în picioare. Seamănă cu o fântână în care vin păsări mereu să se înmulţească şi unde vine să bea chiar şi Făt-frumos. Bătrâna are două sacoşe foarte mari, pline cu substantive. Substantive de la oraş. Şi spune că aşteaptă autobuzul cel mare, care întârzie. Însă femeia nu caută motive de ură, de ciudă, de scandal, de sfadă, de supărare. Din chioşcul galben, vânzătoarea de ziare o întreabă încet: „Unde vrei să mergi, bătrână frumoasă?”... Răspunsul e pur şi simplu, aşează spaţiul şi timpul, netezeşte şi opreşte sudalma şi scrâşnetul nerăbdătorilor cu ochii după autobuz: „Apoi, draga mamei, am fost la un băiet! Şi mă duc la gară ca să merg până acasă!”... Sigur că da! Draga mamei îi dă un pahar cu apă. Bătrâna se uită cu mirare, mulţumeşte, ia paharul, mulţumeşte încă o dată, bea puţin, se uită iar cu admirare, bea puţin, din ce în ce mai puţin, mulţumeşte din nou. Şi ocroteşte paharul ca pe o lumânare. Şi parcă nu ar vrea să mai încapă. Parcă nu vrea să mai încapă în această lume. Şi tot priveşte în zare. Şi tot priveşte în zare. Şi mă tot întreb: „Doamne, ce bătrână! Doamne, ce fel de bătrână!”... Iar vânzătoarea de ziare îmi şopteşte: „E bătrâna aceea cu unsprezece copii şi cu bărbatul mort pe front!”... Iată, vine autobuzul cel mare! Bătrâna zice bună ziua şi se urcă! Şi pleacă!... Şi acum îi văd ochiul înlăcrimat! Înlăcrimat de bucurie că se duce acolo, la coasă şi la furcă, tocmai acasă, tocmai unde se naşte veşnicia şi gândul curat!... Nu?

Citit 6596 ori Ultima modificare Duminică, 24 Mai 2020 18:52

1 comentariu

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.