Maria şi Fântâna

Scris de Ion Zimbru

Vineri, 21 August 2020 00:00

Maria paşte vaca pe partea cealaltă. Eu pasc vaca pe partea asta. Aşa s-a nimerit? Sau aşa a fost programat? Nu ştiu, dar trebuie să aflu. Că nu pot sta fără să mă pun la punct cu părţile astea. Eu, bunăoară, nu sunt convins dacă partea asta nu-i cealaltă şi dacă partea cealaltă nu-i asta. Oare Maria ştie? Dacă ştie, de ce nu-mi spune şi mie? Fiindcă, după cum paşte vaca şi după cum sfredeleşte văzduhul cu ochii căprii, cred că-i mult mai învăţată decât mine. Văd că-mi şi zâmbeşte. Numai că n-are curaj vorbească. Doar atât: se uită. Se uită la mine şi paşte Florica. Aşa se cheamă vaca ei. Şi Florica are viţel. Florean se numeşte. Că-i numai pete peste tot. Pe-al Gălbiniţei îl cheamă Plăvan, că-i nătărău şi zbânţuit. Maria paşte Florica foarte bine. Nici eu n-o pasc rău pe-a mea. Da' parc-a ei se mulţumeşte şi se satură mai repede şi mai frumos. Dacă se satură de tot şi pleacă? Zău că nu vreau să rămân singur pe partea asta! Zău că mi-i milă şi mi-i frică să rămână partea cealaltă fără Maria! Cu cine am să mai tac? Ori cine o să mai surâdă la mine? Îmi vine să traversez şi să-i dau vaca mai încet! Că aş vrea s-o dau pe-a mea mai tare, dar nu pricep! Oare Maria se pricepe? Da' parcă mi-i ruşine s-o întreb dacă ştie! Da' poate nu pleacă, poate mai stă până se satură şi Gălbiniţa! Că-i destul de devreme! Nici poştaşul cu şareta n-a trecut să ducă ziare şi scrisori în ogrăzile dumnezeilor cu opinci şi pestelci! Oare câte kilograme are Maria? Parcă-i balerină, parcă-i vargă de la războiul de ţesut, parcă-i suveică, parcă-i foaie verde fir mohor! Şi o aud: "Mi-i sete! Mi-i sete! Mi-i sete!"...N-am apă, că ulciorul n-a mers de multe ori la fântână! N-am apă, dar îi strig ademenitor, să se audă până-n partea cealaltă: "vino mai aproape/ îngeră păgână/ dincolo de ape/ zace o fântână.// noaptea am săpat-o/ cu privirea arsă/ vino vinovato/ s-o luăm acasă.// i-a fugit izvorul/ bântuit de sete/ plânge spart ulciorul/ unde-i moromete.// va să se întâmple/ astupare crudă/ n-o mai poate umple/ nici o paparudă/ nu-i mai cere apă/ nici o caravană/ vino mai degrabă/ dacă poţi fi ană."//...Aştept să zică ceva, să mă laude, să mă suduie, să mă, să mă, să mă...dar nu zvârle nici un cuvinţel pe partea asta! Doar surâde! Şi doar îmi face un semn cu ochiul stâng, poate mă prind, poate înţeleg! Nu înţeleg! Vede că nu înţeleg! Şi-mi strigă ademenitor, să se audă până-n partea asta: "Eu nu sunt Ană! Ai încercat vreodată cu Marie? Încearcă! Ş-ai să vezi câtă Fântână! Da?"