Oare cum e mai bine? Să zidesc o fântână cu Maria în loc de Ana? Ori să trec la renunţare? Dacă o aşez în durarea fântânii, rămân fără ea! Dacă nu, rămân cu ea, dar bântuită de sete! Nu, nu pot să renunţ! Abia am găsit-o! Trebuie să fie o cale de salvare! Şi pentru Maria, şi pentru sete/secetă! Şi cred că trebuie să caut, nu să stau aşa, cu mâinile-n buzunare, cu lenea-n suflet şi-n trup! Nici măcar nu-s în stare să mă rog, să invoc cele Tării ale cestui Sus indiferent la seceta din văzduh şi din Maria!
Şi chiar mă uit la Maria. Şi chiar încep să (mă) rog. Şi se aude şi se vede un fel de foc. Şi se aude şi se vede un fel de pânză-n depărtare. Un fel de pânză care se apropie din ce în ce mai multă şi mai mare. Dinspre pădure se apropie. Dinspre pădurea cu linişte şi descântare pentru toate femeile din lume. Dinspre pădurea fără aplauze şi fără nume. Dinspre depărtările sfinte şi sfinţite de mama mea şi de mama ei. Dinspre tainele şi poruncile pe care se pune zălog şi temei. Dinspre misterul fără de care nu se poate nici o apropiere, nici o aşteptare, nici o vorbă cumsecade. Dinspre unde şi dinspre când şi dinspre cum se aude. Şi parcă noi ne ducem înspre această depărtare, iar nu depărtarea vine la noi. Şi parcă toate cuvintele înaltului şi ale pământului nu mai sunt surde şi chioare şi mute. Şi parcă înapoi se face înainte. Şi parcă înainte se face înapoi. Şi parcă mii şi mii de fântâni se adună şi vor să se răstoarne peste jur/împrejur, peste alcătuire de Marie şi peste mine şi peste ne/blestematul impur. Şi peste tot ce se vede şi nu se vede, peste tot ce există/trăieşte prin sete. Sigur că da, mă uit la Maria şi (mă) rog...şi fântânile încep să toarne pe îndelete. Întind toate visele, întind toate gândurile, întind toate rugăciunile şi toate rugăminţile şi toate aşteptările adunate-n mâinile-amândouă. Şi parcă Maria-i peste tot, parcă Maria-i pe partea asta şi pe partea cealaltă, parcă Maria-i în toate părţile şi pe toate părţile...şi începe să plouă!
Domnule, ce frumos plouă Maria! Dacă nu plouă, nu se umple (în veac de veac) nici o fântână! Dacă nu plouă, nimeni şi nimic nu poate să rămână! Şi câtă sete şi însetare şi milostivire se dă jos din cealaltă parte!...Sigur că da! Maria se opreşte, Maria-i senină, Maria-i curată, Maria-i şi pe partea asta, Maria-i zidită (şi trebuie zidită) într-o Carte!
Mă uit cum doamna Florica şi doamna Gălbiniţa întind nările şi adulmecă orizontul şi cel mai frumos Curcubeu strâmb al Copilăriei!
