Fiindcă trebuie să plec la gară, să prind trenul de şase şi cinci, spre Galaţi! De asta mă trezesc! Şi ce vis cu fata pe marginea cărării, cu fata care mă roagă să-i scriu pe ochi despre linia vieţii şi despre linia iubirii!... Sigur că da! Mă trezesc şi plec! Şi, iată, sunt foarte-foarte aproape de fata care stă "puica" şi se uită peste pădurea "Sărata"! Da, ea este! Acea din vis! Care venea de la trenul de la trenul de două şi-un sfert, dinspre Galaţi! Şi care m-a găsit exact pe locul unde stă acum, în realitate, uitându-mă undeva, peste vârful aceleiaşi păduri!... Gata, mai am zece, nouă, opt... paşi! Gata, numai oleacă mai am până la marginea ei!... Oare de ce nu-şi mută ochii spre mine? Măcar de curiozitate! Măcar de frică!... Oare ce-am să-i spun când ajung în bătaia ochilor căprui? Trebuie să fie căprui, că aşa erau şi în vis, nu?... Oare ce-am să fac sub adierea sufletului său?... Gata, mai am şapte, şase, cinci...!... Constat că apropierea mea nu are nici un efect, nici o importanţă asupra "statuii" în rochie de stambă! Ţăranii pământului trec înspre pământul ţăranilor din stânga şi din dreapta, trec pe lângă fătucă şi o salută, ea le răspunde... însă pe mine nu mă bagă-n seamă!... Oare nu mai vrea să-i scriu pe ochi, în realitate? Ori vrea numai în vis? Şi dacă n-o mai visez? Dacă n-o mai visez, ce mă fac? Ce se face? Dacă se întâmplă cum spune poetul Cezar Ivănescu în "Amintirea Paradisului": "Când eram mai tânăr şi la trup curat,/ într-o noapte, floarea mea, eu te-am visat./ Înfloreai fără păcat, într-un pom adevărat/ când eram mai tânăr şi la trup curat.// Nu ştiam că eşti femeie... eu, bărbat,/ lângă tine cu sfială m-am culcat./ Şi, dormind, eu am visat; tu, visând, ai lăcrimat/ când eram mai tânăr şi la trup curat.// E pierdută noapte-aceea, de acum!/ Carnea noastră, de-i mai ştii al ei parfum,/ poamele ce-n pomi azi stau/ gustul cărnii tale-l au/ şi cad mâine, toate, putrede, pe drum!// Fă-l să fie, Doamne Sfinte, numai om/ pe acel care ne-a ispitit sub pom.../ Şi când pomul flori va da, fă să-i cadă carnea grea,/ cum cădea-va după cântec, mâna mea!" (?)
Gata, mai am patru, trei, doi... până lângă fata reală, aceea, din vis! Numai oleacă mai am până la marginea ei! Inima-mi bate ca o nebună! Cum bate lăptăreasa, dimineaţa, corect, gramatical şi crud, la uşa lui Beethoven, să-i aducă... (da! da! da! da!)...!... sigur că da... să-i aducă Simfonia, să-i aducă Destinul de pe Calea Lactee!... Da, aşa-mi bate sărmana inimă... cordială! Sărmana... habar n-are ce-o aşteaptă!
