Cum să nu mă duc? Abia aştept să se facă mâine! Niciodată n-am dat la o parte vorbele lui tata! Nici pe cele din real şi nici pe cele din vis! Cum să nu mă duc să văd fata care vrea să poarte irisuri manuscrise? Sigur că da! Deja-i seară, deja-mi sare Întunericul peste gard, deja trebuie să mă culc, deja încep să dorm fără să visez! Ce odihnitor e somnul fără visuri! E mai mult decât odihnitor! E ca un fel de moarte fără moarte!...Cum insomnia-i, uneori, un fel de viaţă fără viaţă!...Gata, cântă cocoşul, se face aproape dimineaţă, se revarsă zorii, se crapă de ziuă (cum zic sătenii)...mă ridic de pe prispă, mă clătesc pe ochi...şi-mi iau tălpăşiţa spre gară!...Da, uite-o, e acolo, mă aşteaptă!...Mai sunt zece, nouă, opt paşi! Mai sunt şapte, şase, cinci paşi! Mai sunt patru, trei, doi paşi! Numai un pas mai este! Numai oleacă mai am până la marginea ei!...Şi o rog să-mi arate palmele!...Încep să-i citesc (fără glas) pe linia vieţii şi pe linia iubirii!...Fata (care vine de la trenul de două şi un sfert şi mă aşteaptă) ţinteşte privirea căpruie spre mine! Ce ochi mari şi amari are fata care mă aşteaptă (exact unde şi cum i-a promis lui tata) când mă duc să prin trenul de şase şi cinci!...Aflată-n ultimul pătrar, luna-şi trimite razele (ca nişte peniţe) tocmai pe diametrul irisurilor sale, aşa, ca şi cum ar de/scrie!...Şi eu continui lectura pe podul palmelor (fără glas)...! Şi ea continuă să nu închidă ochii (fără glas)...! Şi mă trezesc! Şi mă dau jos din visul în vis! Şi-mi aduc aminte cum fata se îndepărta de mine cu o lungime de braţ când întindeam braţul spre ea!...Şi oare unde o fi dispărut?...Nu, nu a dispărut! Iat-o, e chiar aici, lângă mine şi lângă i/realitatea mea!...Mă uit în ochii ei şi nu-mi vine să cred ce văd: "Am scris pe podul palmei o vorbă pentru tine.../ (o vorbă nestemată, din trei silabe dulci).../ am să ţi-o spun întruna, pe toată, fără milă,/ când ai să vii, frumoaso, la noapte, să mă smulgi// din pricină, din grabă, din vreme, din mişcare,/ din timp, din totdeauna, din joacă, din (ne)drept.../ şi să mă duci luminii n-ofrandă şi-n sclavie,/ aşa, ca-n podul palmei să stau şi să te-aştept!// Lumina (doar lumina) nu are nici o taină,/ nu are nici o vreme, nu are nici un timp.../ numai lumina poate (o viaţă şi o moarte)/ păstra şi-această vorbă, fără nimic la schimb!//...Chiar dacă se îndoaie, lumina nu sfărâmă/ silabele...[chiar dacă dau (câteodată)-n plâns,/ rămân dulci...(şi amare când nu primesc rostire)].../...De teamă să nu-mi cadă, te-aştept cu pumnul strâns!"...Şi nunta continuă!...Şi nunta nu-i gata niciodată!
Amintiri din Podul Palmei (V) Scris de Ion Zimbru
