Parol, volumul „debutez pentru ultima oară” reprezintă una dintre cele mai fastuoase intrări în Imperiul Poeziei! Pe fiecare pagină sunt aşezate – în stil personal – sintagme sublime, bijuterii care încântă şi descântă! Iată una dintre acestea la pagina 64, numită „Artă românească”: „Mineri cântau din os de antracit/ Ion cânta la Gheorghe/ Şi Basarab la Muşat/ Fiecare cu instrumentul său preferat// Meşterul la viola morţii cântă/ cu struna Ana/ şi roaba Mioara/ şi chiralina Chira/ fie-i cursul bine cuvântat// Genetica răcneşte violetă:/ Fiecare pasăre pre limba ei patrie/ Fiecare cu instrumentul său/ Preferat”//...Sau, şi mai abitir, la pagina 60, poemul „6 (şase)”: „Tu poţi ilumina, iubi, zâmbi,/ Tu poţi cosmogoni în bucurie,/ Tu Ţie Însuţi Îţi apari întreg,/ dar cum Ţi-ar fi, dacă Ţi-ar fi ca mie?// Cu liberul arbitru ce să fac/ Când liberă durerea mă destramă?/ Sun liber să fiu liber şi să tac/ Scăzând, alunecând din cât eram. Mă/ tot închid, să nu Te-ntreb, în faţă,/ în veşnicie, unde-ncepe ura/ şi dacă sunt printre acei lăsaţi să/ ce-am disperat cândva, în altă viaţă/ fiind cu ce-am avut la îndemână/ ca să regret cu-nfrigurare până/ dezamăgirea vine cu trăsura./ Degeaba plâng aiurea, dau din mână,/ pe viu îmi coase sufletul şi gura./ Mă ţine strâns deja un fel de înger/ dacă orbesc de-aşa dezamăgire/ să nu se vadă de pe mal cum sânger.// De-ar fi să ştii pe orişicine-ar fi pe/ tăcerea ta pătat ca amintire/ Cum trecerea-i eclipsa de iubire/ viteza este lipsa dintre clipe// Cum mă îneacă vremea ca o apă/ Cum din nimic, nimicul stă să-nceapă/ Sortirea viscoleşte la-ntâmplare/ şi rimele devin interioare.”//...Şi uite astfel se întâmplă Inefabilul! Şi uite aşa se înfăşoară şi se desfăşoară domnişoara/doamna Poezia, mânca-o-ar Cetitorul de frumoasă şi de harnică, dare-ar peste ea fiecare Ochi şi fiecare Suflet de Contemporan!
Iacătă, în finalul exerciţiilor noastre de Ad/Mirare, o „imagine involuntară” la pagina 50, o „risipă” de „cadenţe” devastatoare: „peste suflet bate-o, Doamne,/ şterge-i gura, plânge-i ochii/ luminează părul toamnei/ rupe-i aurul din rochii// că din toate câte, pură,/ le-a înveşmântat cu glas/ numai sufletelor gură/ ca să strige le-a rămas// dacă porţi în corp răbdare/ dă-mi din corpul tău un pic/ să văd frunzele cu soare/ preschimbându-se în frig// să te văd involuntară/ dar cu sete şi cu sârg/ izgonind triumfătoare/ târgoveţii de la târg”.//...NEC PLUS ULTRA!
