Amintiri de/spre Mama (VIII)

Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Da, iese mama din casă...cu o carte-n mână. Şi eu, naivul, mă bucuram că am să aud clinchet de monede, zornăit de bănuţi pentru film!...Însă, fir-ar să fie de "însă", nici de data asta n-am noroc! Iar am să mă smiorcăi şi iar am să mă înfurii prin dosul gardului, după clopotul de sfârşit de vecernie, când am să-i văd şi am să-i aud pe-alde Victor şi pe-alde Maria şi pe-alde alţii cum trec veseli şi râzând spre Căminul Cultural!...Şi, când am să aud, la noapte, cum se întorc de la film, povestindu-şi, am să suspin şi am să sufăr în bătaia lunii şi-n mirarea plină de milă a rândunelelor "puse" la vis pe sârmă! Şi iar n-am să pot dormi! Şi iar am să pun la cale răzbunări! Şi iar am să jur că protestez, că fac greva foamei, greva setei, greva gândirii! A! nu! nu!...nu se mai poate! nu mă mai duc la nici o bibliotecă! risc, încă nu ştiu ce risc, dar vreau să-i fac mamei în ciudă!...Jur!

Ca şi cum aude ce-mi trece prin extremitatea superioară a cumplitei mele caroserii, mama-mi trimite două irisuri de pelin tămăduitor/consolator...şi mă-ndeamnă să stau pe prispă. Apoi, iscodindu-mă cu-n surâs halucinant, îmi întinde cartea pe care văd "Serghei Esenin - ESPLA - poezii traduse de George Lesnea", şi-mi porunceşte să citesc la pagina 17. N-am încotro. Uit şi de film, uit şi de proteste...deschid cartea îngălbenită de vreme, îmi iau inima-n dinţi şi încep: "Fără dinţi, flămândă, slăbănoagă.../ coarnele-s răboj de ani şi-amar../ suduind şi repezind din ghioagă,/ spre imaş o mână un văcar.// Inima nu-şi află alinare,/ şoarecii rod bietul ei bârlog,/ vaca se gândeşte cu-ntristare/ la viţelul mic şi pintenog.// Oameni răi i l-au răpit, îndată/ bucuria dragostei s-a frânt.../ sub un tei, de-o cracă spânzurată,/ pielea lui se leagănă în vânt.// Când s-o coace hrişca pe câmpie,/ urmând soarta fiului vioi,/ o să-i lege gâtul c-o frânghie.../ şi-o vor duce la cuţit, apoi.// Coarnele-n ţărână or să-i cază,/ jalnic se vor stinge ochii buni.../ Mergând, vaca albe lunci visează/ şi păşuni mănoase...şi păşuni!"//...

Doamne, ce tăcere ai lăsat pe Pământ! Nu vreau să mă mai uit la mohor. Şi nici mama nu se mai uită. Amândoi într-un gând, ne uităm numai la dreptunghiulara cu lapte, legată de iesle. Şi la poarta pe care tocmai intră tata. Vine din Tabără, de la făcut şanţuri pe marginea şoselei. Că lucrează la Stat. Vine încet, ostenit, înspre prispă. Şi o salută pe mama. Şi pe mine mă salută. Şi zice: "La toamnă, după ce nu mai dă lapte, o duc la iarmaroc şi-o fac parale. Nu mai face nici doi bani. Poate scot măcar de-un rachiu!"...[Stai să vezi!]

Citit 968 ori Ultima modificare Joi, 17 Septembrie 2020 21:46

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.