Amintiri de/spre Mama (IX)

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

"La toamnă, după ce nu mai dă lapte, o duc la iarmaroc şi-o fac parale. Nu mai face nici doi bani. Poate scot măcar de-un rachiu!"...Nu, nu-mi pot smulge vorbele astea din urechi! Vorbele astea mă cotrobăiesc peste tot, prin toată dimensiunea anatomiei mele precare, prin toată alcătuirea mea parcă nepotrivită pentru sensul cuvintelor lui tata despre blânda şi bătrâna noastră lăptăreasă! Îmi vine să-l rog pe tata s-o mai lase măcar un an! Îmi vine să mă închin la ceruri să nu mai aducă toamna! Îmi vine să mă rog la orice şi la oricine, numai s-o mai văd pe Gălbiniţa la iesle, pe vale şi pe deal, respectându-şi rostul şi uitându-se la mine cu cei mai mari şi mai înlăcrimaţi ochi din lume când, ca un ticălos ce sunt, îi ard câte o ghioagă zdravănă de-a lungul şi de-a latul sfintei sale arătări! Îmi vine s-o duc în pădure şi s-o las acolo, slobodă, să facă ce vrea, decât să văd şi să aud cum "coarnele-n ţărână or să-i cază", cum "jalnic se vor stinge ochii buni!"...Iată, ca şi cum aude şi înţelege despre ce-i vorba-n cuvintele lui tata, ţâţoasa galbenă şi dreptunghiulară şi slăbănoagă îşi întoarce capul spre prispă, spre mama şi spre tata şi spre mine...şi adulmecă! Adulmecă şi-şi clatină scheletul în semn de încuviinţare, în semn de iertare, parcă! Mă duc la ea şi o mângâi pe fruntea coşcovită de muşte şi vreme, pe gâtul ros de lanţ şi de cătare prin sihle, după buruiană bună de lapte! Nici măcar nu mă mai priveşte, nici măcar nu mai înghite firul de mohor din botu-i încă umed de aburul vieţii! Parcă mă simt vinovat de soarta ei de vacă! Şi parcă aş vrea să îngenunchez pe umbra ei încă mişcătoare! Şi parcă n-aş vrea să se întâmple plecarea ei dintre substantivele gospodăriei noastre, în care a fătat o cireadă de viţei, în care a "vărsat" mii şi mii de şiştare cu lapte, în care a aşteptat de-atâtea şi atâtea ori o căldare cu apă şi o mână cu iarbă!...Chiar mă duc la tata să-l rog s-o lase să moară acasă şi apoi s-o îngropăm în grădină, la rădăcina nucului de care am legat-o de mii de ori! Şi, când să-mi pregătesc cele mai convingătoare vorbe pentru rugăminte, aud din urmă, dinspre Gălbiniţa, aşa, ca şi cum s-ar scurge streşinile după ploaie, ca şi cum vântul ar scutura picături de apă din meri şi din gutui şi din salcâmi...!...Şi îndrăznesc să întorc ochii spre vacă!...Şi o văd şi o aud cum lăcrămează!...Plânge frumos, aşa, pentru sine!...Nu plânge urât, aşa, ca mine, zgomotos, aproape fals, aproape zadarnic!...Şi-l aud pe tata: "Ei, las-că mai este până-n toamnă! Nu?"...[Stai să vezi!]

Citit 1045 ori Ultima modificare Vineri, 18 Septembrie 2020 17:24

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.