O tulesc, sigur că da! Că, altfel, primesc sfărmări de la mama! Educative! Vorba aia: dacă educaţie nu e, nimic nu e! Nimic, nimic! Nici mulţumire, nici respect, nici credinţă, nici smerenie, nici onoare! Să calc pe cuvântul mamei? nici gând, nici vis! d-apoi vorbă, d-apoi faptă! Aici şi acum, "pe-un picior de plai şi pe-o gură de rai", nu se amestecă niciodată una cu alta şi nu se pune nicicând problema cârdăşiei la rău! Numai la bine se poate intra-n cârd! Sunt şi din ceilalţi, dar soarta li-i pecetluită! Stâlpul infamiei stă-nfipt şi drept în mijlocul satului...şi nimeni nu (prea) are curaj să calce strâmb! Aici şi acum, lângă fiecare cuib şi lângă fiecare fir de pâine stă şi arde câte o candelă strigătoare/rugătoare la cer! Aici şi acum, joaca nu se confundă cu munca! Munca nu se face-n băşcălie! Respectul funcţionează nu după principiul "dezlegare la respect", ci după principiul "să nu iei de unde nu-i al tău şi să nu refuzi când ţi se dă"! Aici şi acum, încă mai ţine cu celestul "să dăm totdeauna mai mult decât ni se cere şi să primim mai puţin decât ni se dă!"...Aici şi acum! sigur că da! o tulesc...însă mohoru-i greu! că am luat mult, ca alde Găman!...trebuie să mă opresc o ţâră, că-mi sare sufletu-n cărare!...uite, aici şi acum e bine! lângă fântâna cu cârlig de lemn!...lângă fântâna făcută de-alde tata şi de-alde taică-tău! Aici şi acum începe perspectiva, începe depărtarea, începe un departe al meu!...Că aşa zice mama: "Încolo-i un departe al tău şi-i un aproape al lui!...Încoace-i un aproape al tău şi-i un departe al lui!"...Pun cana-n cârligul de carpen şi dau să scot apă. Un stol de vrăbii se înalţă din fântână, dintre ghizduri, de unde au cuib. Se înalţă ciripindu-mi prezenţa şi oprindu-şi zburarea exact în perjii care împrejmuiesc via bunicii Elena. Dese şi gureşe, se scarpină-n pene şi-mi pândesc intenţiile. N-am gânduri urâte cu alcătuirea lor. Şi nici cu cântecul şi descântecul lor. Şi nici cu ouăle şi cu puii lor. Şi chiar le văd cum încep, una câte una, să se întoarcă-n fântână şi să-şi continue menirea-n omenire!...Scot apă şi beau. Printre păsări scot apă şi beau. Că tare mi-i sete şi tare aş vrea să nu mai plec din ceastă perspectivă! Şi tare-aş mai vrea să vă spun ultima dorinţă, dacă va fi nevoie, vreodată, în toată ceastă necunoscută, căreia i se spune viaţă: „pregătiţi ghilotina, dar lăsaţi-mă să visez că dorm lângă fântână!”...Gata, lăsaţi vrăbiile în pace!...Gata, iau sarcina cu mohor şi plec spre inima Zimbrului, unde stă casa plină cu apropieri!...Sângele duminicii se aude venind!...[Stai să vezi!]
Amintiri de/spre Mama (VI) Scris de Ion Zimbru
