Amintiri de/spre Mama (XI)

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)
Fii primul care postează comentarii!

Da, sigur că da... Luna stă la răsfoit, stă la citit, stă la privit, stă la aducere-n minte, stă la cheremul celui Veşnic Efemer. Dar stă-n Mişcare, nu stă-n Lene. Nu stă-n dorul leliţei, ca mine. Şi chiar mă fascinează această Stare a Lunii. Chiar bună Stare, pot zice. Pot zice şi pot da filă cu filă, înapoi şi înainte, sus şi jos... mai ales că în haosul/neantul acesta nu există înapoi şi înainte, sus şi jos, dreapta şi stânga, încolo şi încoace... după cum aud că-mi spune mama. Şi nici corect nu cred că există. Şi nici anapoda nu-i. Da-i frumos. E foarte frumos, nu?... Iată, la pagina treisprezece din Opera cea Rotundă a Lunii, dau peste "Linişte": "Atâta linişte-i în jur de-mi pare că aud/ cum se izbesc de geamuri razele de lună.// În piept/ mi s-a trezit un glas străin/ şi-un cântec cântă-n mine-un dor/ ce nu-i al meu.// Se spune că strămoşii care au murit fără de vreme,/ cu sânge tânăr încă-n vine,/ cu patimi mari în sânge,/ cu soare viu în patimi,/ vin,/ vin să-şi trăiască mai departe/ în noi/ viaţa netrăită.// Atâta linişte-i în jur de-mi pare că aud/ cum se izbesc de geamuri razele de lună.// O, cine ştie - suflete, - n ce piept îţi vei cânta/ şi tu, odată, peste veacuri,/ pe coarde dulci de linişte/ pe harfă de-ntuneric - dorul sugrumat/ şi frânta bucurie de viaţă?/ Cine ştie?/ Cine ştie?"//... Desigur, semnătura lui Lucian Blaga îmi aminteşte şi de "Izvorul nopţii", şi de "Autoportret", şi de "Eu nu strivesc corola de minuni a lumii". Nu ştiu de unde a venit, şi de ce a trecut prin Lancrăm, şi unde s-a dus acest poet şi filozof şi profesor... "mut ca o lebădă" până la vârsta de patru ani... dar, iată, cum nu mă lasă să dorm, cum mă tulbură cu liniştea lui, cu aura lui... cum nu mă lasă la discreţia visurilor de sâmbătă spre duminică, mai ales că-n toiul dimineţii trebuie să merg la Bibliotecă, şi trebuie să nu mai iau Haralamb Zincă şi Agatha Christie, ci trebuie să-l iau chiar pe Lucian Blaga!... Fiindcă, porunceşte mama, e bine că-l citesc pe Lună, da-i mai bine pe Pământ... mai ales că a trecut aproape un de la moartea sa... şi cică de asta-i nemuritor: fiindcă a murit... şi cică de asta-i şi aceasta şi cealaltă... şi cică de asta-s toate laolaltă... şi cică...!
Aud un zgomot nu foarte puternic, însă destul de "interesant" şi curios, ca să mă trezească. Mă şterg la ochi şi mă uit năucit: toate geamurile casei sunt ţăndări, ţăndări!... Mă uit la mama: e duminică... Mă uit la duminică: e mama...!... Mama se pregăteşte să plece pe deal, la prăşit. Ea munceşte şi duminica. Altfel, n-ar mai fi duminică!... [Stai să vezi!]

Citit 769 ori Ultima modificare Luni, 21 Septembrie 2020 19:08

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.