Sunt în capăt de "Lacuri". Pe culmea zării, cum zic localnicii. Şi o văd pe mama. Nu-i mama. E Duminica noastră cea de toate zilele. Ea-i Duminica noastră fără sfârşit. Ea ne face Duminică în fiecare zi şi ne dă la toţi, ca şi cum câte o turtă coaptă pe plită ne-ar da. Ea ne arată ce şi cum trebuie să facem pentru a crede că mâine, Luni, este Duminică. Şi pentru a crede că poimâine, Marţi, este tot Duminică. Cum, adică, ne arată ce şi cum? Uite-aşa ne arată! Muncind! Nu dormind toată ziulica, indiferent că-i Luni ori Vineri, la umbra salcâmilor, în adiere de păsărele şi mătrăgune! Nu?
Da... îi spun sărut mâna Duminicii cu sapă şi ochi verzui. Nu aştept să mă întrebe. Îi spun ce-am făcut, ce cărţi am luat de la Bibliotecă. Îi spun şi că m-am abătut pe la maică-sa, că mi-a dat gologani de film, dulceţuri. Şi ea, biata mamă, frumoasa noastră Duminică, se bucură pentru mine. Ochii ei îmi spun că se bucură. Prăşeşte şi tace. Eu tac şi aştept să-mi spună ceva, să-mi spună să plec, să-mi spună să mai stau. Dar nu-mi spune. Mai are o postaţă şi termină. Cred că vrea să plecăm împreună. Las traista cu cărţi şi gologani pe ţărna răscolită de sfânta osteneală a Duminicii noastre... şi mă apuc de strâns păpuşoii tăiaţi de mama. Strâng două grămezi mari. Şi mai grele decât mine. Abia reuşesc să ridic o grămadă în spinare. Şi mama nu scoate nici o vorbă. Plec să duc "sarcina" la vacă... şi să mă întorc s-o iau şi pe cealaltă. N-aud nimic de la mama. Nici să mă duc, nici să stau, nici laie, nici bălaie. Nu-i aşa de departe până-n inimă de Zimbru, dar nici aşa aproape. Simt că mă cocoşează legătura cu păpuşoi numai buni pentru cea lăptăreasă Gălbiniţă. Da... ajung, dau oleacă la vacă, mă uit prin ogradă şi prin grădină, nu-i nimeni, nici frate, nici surori... cred că-s la joacă, iar eu mă spetesc pe dealuri... chiar simt că dau în clocot, chiar simt că încep să mă supăr pe mama, chiar m-am săturat de corvoada asta... şi de Duminica asta...!... Ce-am zis? Am zic că m-am săturat? Nu, nu... nu m-am săturat şi nici n-am să mă satur! Dacă află mama ce şi cum gândesc, ce şi cum fac să-mi fie Duminică-n fiecare zi... nici nu vreau să-mi imaginez chelfăneala şi muştruluiala pe care mi-o dă nevasta lui tata!
Da... ajung pe deal tocmai când mama dă gata ultima postaţă de prăşit. Iau sarsanaua. Mama nu zice nimic. Nu mă compătimeşte. Nu mă laudă. Nici măcar nu mă întreabă dacă-i greu, dacă mai pot. Şi mergem. Şi coborâm. Şi urcăm. Trântesc păpuşoii lângă vacă şi plec după casă, sub meri!... [Stai să vezi!]
