Am venit, am văzut...şi n-am învins

Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

De la secunda naşterii şi până la secunda morţii, fără să (nu)-i ştim rostul şi fără să (nu)-i vedem capetele păguboase, repetăm întrebarea mereu: "ce (mai) faci?"...Desigur, de fiecare dată, invariabil, căutăm alt răspuns, deşi răspunsul primit e cel aşteptat, cel potrivit. Invariabil, de fiecare dată, alte păsări ne dor, ne ademenesc alte fire de iarbă, ne strigă sub linişte ori sub liniştire alte flori în/din copaci. Însă, mai ales, parcă totdeauna alte şi alte braţe ne îndeamnă să răscolim vraja/spectacolul altui şi altui picior, altui şi altui surâs!

Uneori/deseori, după cum (nu) înţelegem să ne întrebuinţăm menirea şi să ne fructificăm şansa/neşansa, am venit, am văzut...însă nu am învins. Nu am învins nici măcar o furnică, nici măcar un greier, nici măcar un flutur, darămite nişte inocente cetăţi străjuite de sâni, nişte palate de chihlimbare şi mărgăritar, în care se ascund mistere feminine împovărate de Demiurg cu purul şi cu simplul ne/sortit ne/putinţei noastre de zmei ori făt-frumoşi.

Ori, şi mai abitir, n-am învins nici măcar nişte clipe ne/faste, când păsări colorate, ori negre, ori albe, mari şi mici, însă grele de plânsuri, grele de cântece şi pui, au trecut prin ochii noştri...şi s-au prăbuşit în fântâni!

De ce n-am învins nimic din toate aceste frumuseţi?! Pentru că nu suntem pregătiţi pentru această victorie! Pentru că nu vrem (cu tot dinadinsul) să învingem! Pentru că ne tentează alt fel de izbânzi! Pentru că vrem laude şi lauri, dar nu suntem în stare de cavalerismul spadasinilor de odinioară, nu ştim să ne apărăm blazonul, chiar dacă-i uriaş ori mărunt! Şi pentru că, vorba eternă a mamelor noastre, respingem şi suntem duşmanii lui "si vis amari, ama!"

Şi tot aşa, de la secunda naşterii până la secunda morţii, fără să (nu)-i ştim rostul şi fără să (nu)-i vedem capetele păguboase, repetăm aceeaşi întrebare mereu: "ce (mai) faci?!"...Apoi, ca şi cum (nu) s-ar fi întâmplat nimic, ne întoarcem sau nu ne întoarcem, fugim sau înţepenim, ocolim iluzia, visul şi candoarea...vrem doar negru pe alb şi doar cântec de pasăre-n colivia şi în deşertăciunea principiilor noastre de ceară! Şi, cu înverşunare fără egal, cu sârgul celui care vrea să existe fără să trăiască, de/mascăm amintiri şi glorii înguste, inutile. Apoi, lămuriţi şi ne/dumiriţi, intrăm în muzeul ticsit cu tinichele. Ori, schingiuiţi şi banali, ajungem nişte vreascuri, nişte reci şi putregăioase lemne de foc!

Citit 952 ori Ultima modificare Duminică, 04 Octombrie 2020 18:39

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.