4 Octombrie 2014

Evaluaţi acest articol
(3 voturi)
Fii primul care postează comentarii!

Se duce încolo. Merge încet. Şi eu tot încolo mă duc. Avem acelaşi drum. Şi cam aceeaşi vârstă. Poartă haine ieftine, croite clasic. Dar curate. Ca şi mine. Şi pantofi naturali, bine văcsuiţi. Nu bocanci de terorist. Pe cap nu are nici fes şi nici glugă de călău. Nici şapcă de marţafoi şi nici pălărie de domn. Însă are în cap. Destule şi frumoase. Destule şi serioase. Destule şi secante la liniştea universală, câtă a scăpat din ghearele lungi şi mâzgoase ale modernului parşiv. Îl salut. Şi-mi răspunde în acelaşi timbru sincer, nu afectat, nu aşa, din amabilitate. Cică se duce la biserică. E devreme. Chiar foarte devreme. Sunt cam şase ceasuri şi jumate. Mă rog, e treaba lui, nu-l descos. Nu-l sâcâi cu întrebări stupide. Nu-l iscodesc. Io-i spun că mă duc mai departe de biserică, însă, când mă întorc, am să trec şi eu prin lăcaşul cu enoriaşi punctuali, cu sfinţi cuminţi pe lemn, pe sticlă, pe ziduri. Sigur am să trec. Biserica-i aproape. În crepusculul matinal, turlele parcă-s nişte umbre uriaşe, căutându-i stăpânii printre baierele bolţii fără stele, dincolo de priviri abrutizate şi suflete meschine. Mai sunt câteva zeci de paşi până la despărţire. Clopotniţa/clopotul ne întâmpină cu tăcere, gravitate şi grijă părintească. Mâţa şi câinele bisericii stau la poartă şi aşteaptă să înceapă. Ştiu ei ce aşteaptă să înceapă. Mâţa se ondulează şi rămâne cu nea Ion, iar câinele se ia după mine, cum face în fiecare dimineaţă, dacă ne găsim. Se ia după mine şi mă conduce până-n staţia de autobuz. Încă nu ştiu de ce-i place să mă conducă, mai ales că nu-i iese nimic din acest obicei. Oricum, nu mă deranjează. Merge cu mine, aşteaptă să mă sui... şi face cale-ntoarsă la mâţa lui, la casa lui, la biserica lui. Sigur că da! Iată, pleacă autobuzul, pleacă şi câinele! Pleacă uitându-se spre fumurile şi spre huruitul sinistru al vehiculului indiferent! Aşa, la modul reflex, mă uit şi eu după câine! Şi nu-l mai văd, nu se mai vede! Cred c-a ajuns la clopotniţă! Sper să nu-l fi ciomăgit niscaiva iubitori de animale, niscaiva fraţi de-ai lui! Că-i numai răni peste tot trupul! Şi numai lacrimi! Îl dor! Îl doare toată condiţia lui de câine! Dar nu urlă de durere! Doar plânge! Suportă!
Gata, mă întorc! Biserica se apropie! Stă-n lumină! În mai multă lumină! Mâţa şi câinele se ondulează, se gudură! Nea Ion iese din biserică! Avem acelaşi drum! Nu-l întreb nimic! Cică s-a dus şi a aprins două lumânări: una pentru Maică-sa şi una pentru România-sa! Cică România nu moare niciodată!... 4 Octombrie, 2014!

Citit 814 ori Ultima modificare Miercuri, 07 Octombrie 2020 19:34

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.