Cinci Operaţii pe Valea Zimbrului

Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Monolog de Cal: "Aici, lângă regiunea Marilor Grajduri, când vremea era mai populară şi ţăranii fiilor noştri/voştri învăţau Mioriţa pe dinăuntru şi pe dinafară, ronţăiam zăbala pusă la timp, de mă găseau lupii şi Luna pe Arii din Opera Pâinii. Apoi, fără nici o milă, mi s-au furat potcoavele şi ochelarii... şi aram desculţ pe tarlaua falsei regine cu grădini suspendate, iar fiii ţăranilor noştri/voştri căutau aiurea-n neant potcoave de cai/putere şi cai/noroc. Venise epoca Marilor Hamuri. Acum, vremea este egală cu timpul de-a lungul trupului meu. Ciori şi microbi istorici îmi haşurează ochii, hohotul blestemăţiei îmi sfărâmă auzul... şi nişte ierburi amare mi-au stins ultimul nechezat: să nu mai văd, să nu mai aud şi să nu mai spun cum dansează focul pe Arii din Opera Pâinii, aici, lângă regiunea Marilor Grajduri... aici, în mijlocul răsufletelor tuturor adormiţilor mei!”

Sfârşit de Câine: "Un rest de milă a căzut departe, departe. Câinele se uită la răsărit şi se înclină. Şi parcă ar vrea să plece pe firul de lumină, tocmai dincolo de moarte. Doarme încet, absent şi fix, parcă-i de piatră. Oare ce Dumnezeu îl mai ţine alături de casă? Parcă e mort de mult, parcă visează că mai ascultă fluierul o dată, măcar o dată. Linişte. Paşi. O lacrimă. Şi se aude cum se strecoară noaptea cea mai lungă în ochii lui: nişte biserici ude. Şi nu mai latră cât şi ce îl doare. Şi nici nu mai vede când i se aruncă (ex)temporale resturi de mâncare!"

Monolog de Ţăran: "Ce rost are să inventez imagini când ele se întâmplă şi se rostogolesc prin lacrima lumii?! Doar trebuie să le recuperez dintr-o Carte uriaşă, cu foarfecul ascuţit în Copilărie, când mi se părea că ţăranii sunt nişte icoane care intră (dimineaţa) în biserică şi se întorc seara, ca să am ce visa şi ce să le scriu pe cărările din palme şi din sat!"

Sfârşit de Copilărie: "În fiecare zi aniversez Singurătatea şi zgârii pe tablă de lut, şi crestez pe răboj. I-am uitat data naşterii, dar nu pot să (nu) plâng văzând-o cum trece peste morminte. Copacii înfloresc instantaneu. Toată lumea cere iertare. Aud: mergi sănătoasă, Mamă!... Şi, deodată, sicriul mi se pare cel mai bun/perfect vehicul subpământean... iar moartea mi se pare că-i o primăvară timpurie. De dincolo, de dincoace... şi de peste tot, Clopotul se aude ca o chemare Acasă!"

Salubrizare: "hai să nu mai batem nici un cal! hai să nu mai batem nici un câine! uită-te: ei cred că suntem oameni! lipsa lor ne lasă fără mâine!"

Citit 1148 ori Ultima modificare Joi, 08 Octombrie 2020 17:37

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.