Două Stupizenii

Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

Deseori - prin satelit sau prin autobuz, prin urlare sau prin şoptire, ori pe stradă, ori pe scară, oricum şi oriunde şi oricând vrea fiecare - mi se pune cea mai stupidă întrebare de la facerea lumii spre-ncoace: Ce (mai) faci?

Cum vedeţi, cel care moare de nerăbdare să afle că nu sunt în stare să (nu) fac nimic foloseşte şi adverbul "mai", ca şi cum este sigur că am întrerupt pământul din rotaţie şi din revoluţie cu munca mea până acum... şi ştie, la fel de sigur, că sunt în iureşul acţiunii şi nu încetez, nici nu voi învăţa să gândesc măcar încetinirea alergării spre noi şi noi victorii, deşi unele pot fi de-a dreptul dez/amăgitoare. Pentru cei curioşi nu contează dacă am sau n-am chef să răspund, dar nu mă grăbesc să replic la fel de stupid: Bine!

Aşadar, aproape nimeni nu spune: Ce citeşti? Ce scrii? Ce prăşeşti? De ce prăşeşti? Ce zvârli? Ce rămâne? Ce tai? Ce spânzuri?... Şi, conform cestei stupizenii, dacă mă pune domnul Tartor să zic ce (mai) fac, atâta-i trebuie preopinentului: nu crede nimic din ce-i povestesc, îmi dă cu argumentele de pereţi, minimalizează totul, mă ia peste picior, sunt ţinta sigură/clară a principiilor sale materialist-dialectice, a certitudinilor sale fără echivoc, a tuturor părerilor sale foarte bune despre sine şi zvârlite-n ochii mei drept reproşuri, drept sfaturi, drept otravă... drept mână de ajutor în revenirea-mi pe drumul (său) cel bun, în rândul oamenilor serioşi, puşi pe căpătuială şi animaţi de nişte realizări la fel de stupide cum şi veşnica lor întrebare!

De curând, un cicisbei care (mai înainte) împrăştia pliante şi certitudini cu "X catindat" pe stradă, mă opreşte şi mă întreabă ce mai fac. Nici nu apuc să mă scarpin în dicţionar, că se dezlănţuie: "Ţi-am mâncat de mult că nu eşti în stare de nimic!... n-ai făcut nimic în viaţă!... eu am limuzină, am gresie şi faianţă peste tot, am şi muiere mult mai doamnă ca a ta, am şi plozi mai îmbrăcaţi ca ai tăi, am şi relaţii!... las-că v-arată el, XY, mă, scârţarilor!... şi nici nu vrei să-mi spui ce mai faci!... cu cine ai votat? ţi-i frică să recunoşti, nu?"

Alegătorul triumfal îmi face un semn (din ăla) cu deştul, că aşa a învăţat, aşa a fost instruit în timpul mizeriei electorale. Şi dispare printre câini şi printre gunoaie, printre iluzii şi printre rânduri!... Păcat! I-aş fi răspuns la întrebare! I-aş fi spus: "Ce fac? Mi-i dor de Mama!"... Şi i-aş mai fi spus: "Ion Creangă şi Mihai Eminescu s-au cunoscut la cireşe! S-au cunoscut şi  la scăldat! Apoi... s-au îmbrăcat şi au murit!"

Citit 999 ori Ultima modificare Luni, 19 Octombrie 2020 18:17

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.