Şi uite-aşa, din dragoste şi respect pentru fratele geamăn, Mihai a ajuns Ion şi pădurar, ca şi cum aşa a fost de când i-a cocoţat mă-sa în copacul genealogic! Şi uite-aşa mi-a fost dat să ascult cea mai stranie, însă şi cea mai frumoasă/răscolitoare poveste dintre poveştile cu Marii şi Victorii, dintre poveştile cu sfârşituri ne/fericite! Şi uite-aşa mă uit de ne/dumirit la Ion din Mihai, încât parcă tare mi-i frică nu cumva să mă cred altul decât Ionică...trimis special după bon de lemne-n inima pădurii lui Dumbă, în inima-n care patru odăi ascund destrămarea şi întremarea, îndepărtarea şi apropierea, desfăşurarea şi înfăşurarea, plăcutul şi utilul, totul şi nimicul în mărime naturală...dar niciodată urâtul!
Mă uit la nea Mihai, zis nea Ion, şi-l admir! Şi el mă admiră, cred! Pentru că, zice el, nu mai are greutatea celei taine pe suflet şi, de-acum încolo, n-o să se mai poarte ca şi cum ascunde ceva! Şi chiar îmi zice că-i plac tare mult gândurile mele despre Toamnă, venite de dincolo de mâine şi trecute prin Necunoscutul din cap! Şi chiar mă roagă să-i povestesc încă o poezie despre Toamnă! Şi chiar şi Toamna îmi şopteşte să-i aduc aminte din viitor despre ea! Ei sunt gata! Mă uit la ei şi încep! Eu tac şi ei ascultă: "Întinde toamna mâna peste noi/ un stol rănit de păsări călătoare/ zei cotropiţi de brumă şi de ploi/ îngeri săraci cu pene căzătoare.// Ne aplecăm de-aceeaşi grea povară/ ca o bătrână care cară lemne/ ne facem foc mereu întâia oară/ ne facem rug cutremuraţi de semne.// Întârziem în viaţa noastră scurtă/ chiar dacă timpul curge tot la fel/ în patul toamnei mai visăm o nuntă/ şi-o lună câştigată în duel.// Nu poate nimeni să ne ceară vamă/ păstrăm iluzii demascăm gunoi/ nici noi să nu rămânem fără toamnă/ nici toamna să rămână fără noi.// N-am câştigat pariuri niciodată/ dăm împrumut cămăşi lui dumnezeu/ mâine iubita nu ne mai aşteaptă/ iubim dreptunghic şi murim mereu.// Şi suntem vii şi încă este vie/ această toamnă cu un singur sens/ mereu mai singuri cu o poezie/ şi mai înalţi în jocul sapiens.// Esenin ne aşteaptă pe afară/ plângem un cal înţepenit pe drum/ ne aplecăm de-aceeaşi grea povară/ fauşti nebuni ai marelui acum.// În vârful toamnei luna se dezbracă/ logodnica poetului de când/ alunecând o eminească barcă/ eram borfaşi cu şapcă şi cuţit.// Şi auzim cum se ridică pură/ rugina-n vii şi-n aripile morii/ ne învelim cu brumă şi cianură/ şi ne şoptim în gând: memento mori!"...[Stai să vezi!]
