COSTICĂ D. COSTICĂ (V)

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Strungarul nostru şi al vostru şi al tuturor intră aproape ultimul pe Poarta Mare a lui "Gheorghiu-Dej". Cât pe ce să-l pună osteneala în situaţia de a lăsa fruntea în jos, de a-i crăpa obrazul de ruşine în faţa colegilor zglobii, în faţa partidului şi statului a toate cunoscător. Intră ca furtuna-n vestiar, se dezbracă şi se îmbracă mai iute decât în armată, schimbă garoafa şi-i pune apă neîncepută... şi se repede la "Carusel". Aşează floarea la locul ei, îşi face semnul crucii, la fel de discret, fiindcă ateii fără acoperire-s peste tot, numai ochi şi urechi, gata să-l toarne la Platformă pentru în/călcarea normelor de conduită morală, pentru gesturi incompatibile cu poziţia lui în spaţiul şi timpul multilateral dezvoltat. Apoi, cu Imnu-n gât, dă drumul uriaşului nesimţit. Ăsta huruie cu sârg şi conştiincios cum şi exploatatorul său dotat din naştere cu strune emoţionale foarte bine acordate-n lungul şi în latul Prelucrărilor Mecanice. Ochii meseriaşului lucesc de satisfacţie şi de convingere patriotică. Şpanul bronzului prins în ghearele cestei unelte sare cât încolo, dar nea Costică-l strânge încoace. Vrea să fie observat şi felicitat şi premiat pentru strădanii deosebite în deviza 3R. Aproape uită să schimbe apa la garoafă. Dar nu, nu uită. Ia sticla şi pleacă-n vestiar. La întoarcere, ghinionistul se împiedică de-o namilă dinţată zvârlită pe calea de acces, cade pe burtă şi face o mie şi unu de cioburi din sticla cu floare. Instantaneu, o mie şi unu de nasuri îşi direcţionează nările spre strungarul sfeclit. Aşa, ca mirosul unei brize, rachiul îşi împrăştie aroma spre saliva şi spre intenţia turnătoare a pizmaşilor tovarăşi. Costică intră-n pământ de ruşine şi de teama consecinţelor cestui eveniment neprevăzut. Cine l-ar fi bănuit că în sticla cu garoafă îşi pune rachiu şi-l bea toată ziulica şi toată nopticica?! Nimeni nu s-a prins în atâţia ani şi ani de întrecere socialistă, de magie şi alcool. Căci Costică D. Costică trage rachiul de şapte ori, să nu surpe Combinatul cu damfuri de poşircă. Şi, totuşi...!... Toţi, în haită cu Vasile C. Vasile şi Tănase N. Tănase, îl arată cu deştele şi-i promit vot de blam cu muştruluială de partid în şedinţa extraordinară chiar de miercuri, adică mâine, convocată întru pedepsirea şi îndreptarea strungarului căzut în abatere şi-n dizgraţia aşchietorilor veseli că reuşesc să pună umărul şi braţul de fier la salvarea in/dezirabilului surprinzător, la restabilirea şi la reglarea atmosferei de pace şi iubire fără cusur. Costică iese din pământ şi pleacă umplut cu tristeţe şi draci. Ce bunătate de rachiu!... [Stai să vezi!]

Citit 953 ori Ultima modificare Luni, 09 Noiembrie 2020 00:20

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.