Şi iată ce aud dinspre fata cu tei, dinspre teiul cu fată: "Noaptea dansează striptis în petunii,/ începe (noaptea) dorul de pian.../ Dau un regat pentru Sonata Lunii,/ dau şi potcoava Calului Troian!// Cu ochii-mi goi, de patru Iliade/ vreau să cobor tristeţea din statui.../ Troia mă-nvaţă (astăzi) cum se cade,/ să nu ucid Sonata Nimănui!// Caut în sus şi-n jos (de-o viaţă caut)/ (în)depărtarea care-i şi va fi.../ Pe margini de vioară şi de flaut/ descântu-mi noaptea-n fiecare zi!// Şi caut-caut cheile furtunii,/ să pot ajunge din- colo de ieri,/ să mor aproape de Sonata Lunii,/ străpunsă-n lancea ochilor homeri!"//...Rămân stupefiat, bineînţeles. Vorbele-i mă fărâmiţează, mă vâră cu picioarele-n pământ până la gât, mă cară cu capu-n nouri până la glezne, mă aruncă în rătăcire, mă îngenunchează-n rugăciune, mă cheamă în blestem, mă înfăşoară şi mă desfăşoară într-o ademenitoare dorinţă de aventură, de plecare chiar acum, de sfărâmat această lungă Taină de sub tei. Şi iată ce mai aud: "Călcate-ar (noaptea) Luna pe picioare/ când vii (te-ntorci) din visul meu acasă,/ să-ţi fie (ziua) dor când trec marfare/ cu amintiri şi rochii de mireasă!// Măcar în somn, când Luna stă-n văpaie,/ când stele-s flori (de câmp, de ochi) pe cer.../ intra-ţi-ar Nunta-n gând şi în odaie,/ mânca-ţi-ar lupii multul din mister!"//...Care va să zică...şi io-s enigmă pentru ea!?...Nu, nu se mai poate! Trebuie să mă duc la ea exact în clipa asta! De ce să mai aştept? Şi, totuşi, parcă mi-i frică să mă duc şi să mă apropii de strania fată eternizată sub tei! Oare n-ar fi mai bine s-o anunţ? Dar cum s-o anunţ? În basme, zmeul azvârlea buzduganul înainte, n-avea chef de scandaluri, de surprize, de senzaţii tari! Dar eu, eu cum să procedez? Ce să fac?...Da, sigur că da...îi trimit, pe aripile vântului şi pe aripile nopţii, câteva propoziţii pregătitoare...poate mă strigă, poate nu mă mai "fierbe" atâta, poate-mi spune că este gata să plece cu mine, ori să stau cu ea până la sfârşitul teiului, până la sfârşitul timpului, tocmai până la capătul acestui/acelui drum fără capăt! Îi trimit: "Printre litera Zero şi litera Trei/ bănuiesc Infinitul plus floarea de tei.//...Printre litera Zero şi litera Şapte/ se aude un Gol cu vertebre intacte.//...Printre litera Zero şi litera Şase/ mă-ntunec...Şi-mi intră Lumina în oase!"//...Şi aştept! Aştept, însă nu aud nimic în semn de răspuns, de acord şi de acceptare a dorinţei mele, a dorinţei sale...a dorinţei noastre, nu?...Ce-ar fi să mă duc fără nici un fel de frică, aşa, ca şi cum abia aşteaptă (dez)legarea?...[Stai să vezi!]
AMINTIRI din DEALUL CIORII (II) Scris de Ion Zimbru
