înfloresc salcâmii – ce înalt,/ ce adânc şi ce frumos rimează
eu(l) meu poet cu celălalt/ pur şi simplu şi rămas acasă
şi atunci şi-acolo înfloreau/ negreşit, liturgic – parcă ieri-i
când, cutremurat, ştiam că vreau/ să învăţ miracolul tăcerii
şi să scriu curat, direct pe cer/ şi pe (ne)murirea de sub talpă:
Doamne, nu-i nimica efemer/ într-această Simfonie Albă
nu-i nimica mai adevărat/ decât iastă laică minune –
sub salcâmul vechi sunt fermecat:/ ştiu de ce, însă nu pot a spune
îmi tresare inima şi îmi/ aminteşte cu desăvârşire
cum într-o pădure de salcâmi/ (n)-am crezut că mi se dă iubire
îmi rămâne-n suflet şi în gând/ cum rămân eroii într-o carte –
înfloresc salcâmii pe pământ/ şi-nfloresc şi dincolo de moarte