Când cea mai frumoasă Planetă din Univers nu-şi mai poate controla Mişcarea şi Libertatea din cauza lacheilor, lingăilor, lichelelor, sperjurilor şi analfabeţilor aflaţi în solda unor bancheri mizerabili şi atentatori la Suveranitatea Patriilor din fiecare Ţară a cestei Lumi/ Omenimi, se impune Urgent să ne comportăm ca atare, adică să căutăm/ aplicăm cele mai potrivite metode/ soluţii pentru păstrarea - cu Orice Preţ - a Independenţei/ Integrităţii Fizice şi Morale. Adicătelea să nu ne lăsăm Personalitatea urmărită/ dirijată/ sfărâmată de manipulatori cocoţaţi pe Capra bietului nostru Pământ, pe Capra bietei noastre Patrii... şi pe alte şi alte Capre Inter/ Naţionale. Evident pentru oricare dintre noi, ne aflăm/ traversăm în/prin cea mai precară/ pernicioasă perioadă de după Al Doilea Război Mondial, dar şi de după Pandemia din anul 1918. Viteza de propagare a Informaţiei, dar şi Suspiciunea în cârdăşie cu Minciuna, provoacă Panică/ Anxietate, mai ales într-un Sistem în care Sănătatea trupească/ sufletească suferă cumplit, atât la nivel Individual cât şi Instituţional din cauza Babiloniei numită UE, din cauza altor Babilonii, dar, mai ales, datorită celor pe care i-am ales, care s-au numit şi care sunt în stare să meargă pe cadavre.
Luminiţa Mihai - gălăţeancă şi membră a Uniunii Scriitorilor din România - ne onorează gazeta cu un "Plagiat de Ţară", adică un poem sublim/ interogativ şi perfect compatibil cu acest Loc şi Timp şi Mod actual/ contemporan. Îi mulţumim şi-l scriem pentru cititorii noştri, adică pentru dumneavoastră!
"ticăloşiţi, cu drepturi, dar fără obligaţii,/ dăm brânci în groapă Ţării... şi ne-am unit ca fraţii/ să o furăm, s-o vindem şi s-o batjocorim/ - ce soi de rău e-n noi, de nu mai vrem să fim?// o şleahtă de nemernici ne păstoresc cu vorbe,/ iar noi cu fruntea-n ţărnă umblăm, aşa, ca orbii/... şi tolerăm minciuna şi luxul deşănţat/ şi nesimţirea crasă şi furtul ridicat/ la rang de mare fală, de mare şmecherie/ - mai suntem noi Români, mai suntem noi o Glie?/ sau nu mai vrem să ştim de dreptul sacru, sfânt:/ n-această Ţară suntem Voinţă şi Cuvânt?!// şi plânge Avram Iancu, şi plânge şi Ştefan,/ şi plâng căzuţii-n lupte ce ne-au lăsat un neam,/ şi Eminescu tace mai crunt sub teiul lui/ - ajuns-a România doar hartă prinsă-n cui(?!)//... în cloaca nesimţirii, picior peste picior,/ le pasă lor de asta? le pasă de Popor?/ lor, nu... dar nouă, care vedem şi tolerăm,/ ne pasă... ori stăm bine... în crucea mamei lor”... NEC PLUS ULTRA!
