La capătul Celuilalt Celălalt

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)
Fii primul care postează comentarii!

În fiecare zi, fără merinde şi veşminte preţioase, merge la capătul celălalt. Stă exact pe marginea lui... şi priveşte în Sine. Nu poartă bijuterii scumpe, dar sunt distincte şi încărcate cu povara sentimentelor viitoare. Poară greieri în păr şi aminteşte frumuseţea clasică elină. Cu fruntea rezemată de genunchi, seamănă cu Crimhilda, făptura care l-a pus pe hunul Atilla în braţele morţii. Foarte rari pe aceste meleaguri, trecătorii o scrutează suspicioşi, unii se crucesc, alţii râd mefistofelic. Nimeni nu ştie de unde vine, ce taine o bântuie şi o determină să meargă la capătul celălalt, în fiecare zi, cu obstinaţia şi perfecţiunea corăbierilor conştienţi şi năuciţi de certitudinea că nu vor recupera în veci de veci caravelele scufundate pentru totdeauna. Stă pe marginea capătului celălalt, priveşte în sine şi, din când în când, spre capătul celuilalt celălalt. Are ochi mari şi rari, are ochi începători şi departe de prihana mărunţişurilor omeneşti. Parcă nici nu ştie să plângă, parcă nu a învăţat ce înseamnă eliberarea prin lacrimă. Pare statuie a purificării prin suferinţă, mereu învinsă într-un război fără cauză şi scop. Da, nu plânge... dar zâmbeşte aproape ireal de curat şi discret. Nimeni nu îndrăzneşte să creadă că-i nebună. Şi nici nu este. O nebună nu stăpâneşte atât de bine praful şi pulberea şi scrumul mocirlei existenţiale, nu sfidează atât de corect legile şi fărădelegile deşertăciunii, nu merge în fiecare zi la capătul celălalt al misterului pe care încerc să-l înţeleg, admirând-o fără reproş. Mă perforează adânc suave reminiscenţe din farmecul "Straniei domnişoare Ruth", fiinţa care l-a fascinat pe Laurenţiu Fulga şi din care scriitorul a realizat un personaj nemuritor. N-am suficient curaj s-o întreb ce caută mereu la capătul celălalt, să-i tulbur neliniştea şi meditaţia bizară, pactul cu destinul, resemnarea sau încrederea pe drumul către cele două margini ademenitoare. Ştiu doar că priveşte în sine, că priveşte în depărtare... şi scrie.
Ieri, curiozitatea mă determină s-o caut în capătul celălalt. Nu era acolo. Doar un caiet cu linii paralele, deschis la pagina 7 Ianuarie. Citesc: "Sunt la celălalt capăt. Mâine, voi fi aici. Pe mine nu m-a aşteptat nimeni, niciodată. De aceea, în fiecare zi, MĂ AŞTEPT SINGURĂ... şi înţeleg de ce vin păsările să ne scrie pe morminte”(!)... Şi, dinspre capătul celuilalt celălalt, desluşesc: "se aude o liră/ în teiul bolnav/ eminescu respiră/ fantastic şi grav/ plânge moartea la poartă/ a dracului plânge/ iubita mea ia-mă/ la tine în sânge!"... Sigur că da!... Da?

Citit 604 ori Ultima modificare Luni, 11 Ianuarie 2021 18:45

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro