Aventuri (III)

Scris de Ion Zimbru

Vineri, 12 Martie 2021 00:00

Plutonierul major stă-n poarta Miliţiei. Parcă ştie că "pic" la ţanc. De fapt, este normal ca un constatator de infracţiuni şi executor de legi să ştie tot, nu? Că nu m-a chemat să jucăm table sau ţintar, nu? Trebuie să fie ceva necurat la mijloc! Nu zadarnic mă priveşte de sus! Are, aşa, un aer marţial! Are un aer de miliţian umplut cu maliţie! Şi se bălăbăneşte de pe-un picior pe altul! Şi-şi bălăngăneşte bastonul/ argumentul de cauciuc! Şi radiază de satisfacţie că m-am prezentat în raza lui de acţiune! Radiază profesional, cu perspective mov pentru viitorul meu din ce în ce mai incert, cu cât mă apropii de alcătuirea-i statuară, sentenţioasă! Da, zic "bună ziua, domnule Marin!", dar teribilul agă nu-mi răspunde, ci-mi zvârle un rânjet sinistru şi dă ordin să intru-n camera de cercetări! Intru şi mă-ntreabă dacă nu cumva am cu mine arme albe, arme negre, arme calde, arme reci, arme clasice, arme moderne! Îi spun că nu obişnuiesc, nu-mi stă-n caracter să port cu mine substantive letale, că sunt un pacifist, un naiv incorigibil! Nu ştiu ce naiba pricepe tablagiul din expunerea mea, însă-l văd că se „închide” la supra/faţă şi-mi tună că-i pun piedică-n intenţiile sale legale, că-l ultragiez, adică! Dau să mă apăr, să-i contraargumentez concluziile pripite, însă majorul nu mă ascultă! Ba, dimpotrivă, îmi aruncă un „las-că vezi tu!”... deschide uşa camerei de alături şi, surpriză im/previzibilă, o văd pe madam Florica! Şi ea... (nici nu se putea altfel, nu?)... rânjeşte miliţieneşte, păşeşte rar şi îndesat spre sfeclirea mea tributară, mă perforează cu privirea-i de bahahuie triumfală, se opreşte, mă cântăreşte, se uită complice la Marin şi mărunţeşte aerul (şi aşa îmbâcsit) cu cea mai scurtă rostire din sediul Miliţiei orăşeneşti: „El e!”... Pentru moment, îmi înving frica, simt un nod în gât, dar reuşesc să încep să citesc scrisoarea de întâmpinare a dezastrului iminent! Cu cât înaintez în lectură, cu atât mai mult văd cum furia şi severitatea se întind ca o cremă neagră pe figurile lor de magistraţi ad-hoc! Când termin de citit, judecătorii deja-s în clocot! Majorul se repede: „Da’ ce, bă? Am zis eu că vreau să te omor? Crezi tu că doamna Florica are intenţii ucigaşe cu tine? Ea te-a reclamat că nu i-ai plătit chiria pe luna în care ai plecat fraudulos din curtea ei! Şi, în plus, cică ai determinat-o să umble prin toate cooperativele de consum din Galaţi, ca să-ţi cumpere de-ale gurii, însă tu i-ai dat o listă cu parascovenii, de a râs tot oraşul de ea! Trebuie să-i achiţi chiria şi dauna morală! Altfel, îţi fac documente penale! Ai înţeles?”... (Stai așa!)