COPILĂRIE FABULOASĂ (V)

Scris de Ion Zimbru

Luni, 26 Aprilie 2021 00:00

Rămân tablou. Cum să nu rămân tablou când aud ce şi cum gândeşte şi cum percepe/pricepe ("Lumea") această ţâră de Om? Care Lume? - îmi vine să mă întreb şi să-l întreb... Cum, oare, el... (mezinul ţaţei Aglaia de pe vale... care mezin nici n-a început şcoala elementară/generală, cum i se spune celei fără de care nu se poate... care, iată, are şapte ani fără o lună şi şaisprezece zile)... poate gândi aşa?... (aşa de bine, cred eu!)... iar "ditamai" eu... (ajuns la unsprezece ani fără tot atâtea zile, cât şi Vasile)... pot să mă dau de ceasul morţii... (cică asta-i singurul/unicul ceasornicar exact, mai abitir decât nenea Cronos)... şi tot nu reuşesc să-mi port gândul tocmai pe tărâmul unde "bate" el?... Sigur că da!... Nici măcar cu imaginaţia mea... (dată jos din cărţi cu basme, aventuri, poliţişti, haiduci, spioni, căscaţi, proşti, deştepţi... ori din cărţile cu poezii filozofice, adânci, înalte, fine, grele)... nu pot pătrunde până unde "merge" Vasile!... Sigur că da!... Uite, merge, dar încetineşte paşii, calcă rar, din ce în ce mai rar, aşa, ca într-un ritual... se opreşte la o anume distanţă de Înălţimea Sa, plopul... (să aibă perspectiva depărtării, nu? doar n-o să poată vedea, de lângă rădăcină, vârful/sfârşitul plopului, nu?)... şi începe să-şi alunece ochii spre Sus, spre capătul înălţimii copacului care, iată, are vârful muiat în cerul din ce în ce mai negru, aşa, ca un Ne/Cunoscut!... Şi eu... eu ce pot să fac? Să-i spun că întunericul se propagă cu viteza luminii? Să-i spun că are în faţa ochilor absenţa luminii? Că-şi strică privirile, izbindu-le de un Cuvânt? Că nu are nici o şansă în prezenţa Logosului Universal? Că Minus/Cunoaşterea şi Zero/Cunoaşterea şi Plus/Cunoaşterea... (trimit mulţumiri poetului Lucian Blaga, tocmai Acolo, unde "nu striveşte corola de minuni a lumii/ şi nu ucide/ cu mintea/ tainele ce le întâlneşte în calea sa")... sunt coordonatele unui imaginar ante/primordial şi primordial şi post/primordial, acestea trei Indiferente implacabile fiind colocatare ale aceleiaşi Secunde?... Sigur că da!... Iată, Vasile al ţaţei Aglaia (de pe vale) stă pe dealul din sus şi mă face "praf" cu atitudinea şi altitudinea lui, cu felul şi duritatea capriciilor lui!... Iată, ca şi cum întunericul se uită-n ochii lui!... Ca şi cum acest plop (răbdător şi înfrânt de tristeţea puiului de Om) ar fi un fel de antenă care "bate" până-n Primordial, până "la Început a fost Cuvântul!"!... Iată, din ce în ce mai des, Eu(l) şi Sinea întunericului sunt perforate de stele, adică de proiecţia licuricilor care-şi caută Nicăieriul prin iarbă!... (Stai puţin!)