MAMĂ TRISTĂ, COPIL VESEL (V)

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Fii primul care postează comentarii!

Da...sunt oameni care cred în eternul Mâine, chiar de-s cerşetori, chiar de-s dezmoşteniţi ai sorţii, chiar de-s convinşi de zădărnicia cestei aşteptări, cum erau fenicienii aşteptându-şi corăbiile să vină la ţărmuri, deşi ştiau că sunt scufundate pentru totdeauna. Da...sunt oameni pe marginea drumului şi pe marginea lumii, a căror tenacitate-i vecină cu nebunia. Da...foarte mulţi sunt aceşti pomanagii despre care lumea, aceeaşi lume, decretează, în zeflemea, că-s oameni care muncesc de pomană...Sigur că da!...Iată, cerşetorii mei muncesc de pomană! Cerşesc, nu tâlhăresc, nu dau în cap, nu fură, nu ucid...nu calcă Tabla lui Moise!...Iată, stau şi-i admir, mănânc o gogoaşă lângă ei, cu ei! Am zahăr pe buze...şi tac! Şi femeia tristă are zahăr...şi tace! Şi copilul are zahăr...şi râde apoteotic, şi râde tare frumos şi vânăt de frig...şi se uită la mine! Parcă-mi vine să-l iau acasă, să-i iau acasă pe amândoi! Şi femeia chiar zice: "Cred că eşti în stare să ne iei cu tine, dacă ai avea unde! Au trecut pe aici mulţi şefi din oraş, ne-au promis marea cu sarea, dar nu s-au ţinut de cuvânt! Unul rău cu limuzină a zis că nu mi-a făcut el copiii, că n-avem decât să prindem rădăcini în colţul ăsta norocos şi generos!...Ehei...aş vrea eu să prindem rădăcini, să dăm în mugur şi în frunză şi în floare şi în fruct...şi să vii şi matale să culegi poame, dac-om fi pomi, drept mulţumire pentru că-ţi pierzi timpul cu noi!...Însă, după cum se comportă şi dacă nu moare, băiatul ăsta o să fie salcâm!...eu cred că nu merit să fiu nici măcar salcie!...cred c-am să fiu trandafir sălbatic, şi dumneata să vii la umbra mea, sau la umbra salcâmului, să te uiţi la stele cum se nasc şi mor, să te joci cu libelule, să scrii poezii despre cerşetori şi să te duci să le citeşti altor şi altor cerşetori, care încă nu au murit şi care încă n-au ajuns trandafiri, iasomii, salcâmi, aluni...aşa, cum vrem noi să ajungem, dacă am prinde rădăcini!"...Sigur că da!...Îmi aduc aminte o poezie pe care am găsit-o în podul casei bunei Maria: "Cu mâna întinsă,/ la colţ,/ toată viaţa,/ stă şi aşteaptă pomeni de la zei,/ de la muritori.../ are un copil în scutece şi unul în pântece,/ şi-i tare tristă şi tare îngheţată şi ninsă!// Pe marginea ei, lumea aşterne şi pâine şi flori,/ şi bănuţi mai mari şi mai mici aşterne,/ de parc-ar fi moartă,/ de parc-ar fi morţi...// Şi timpul ce greu se mai cerne,/ şi vremea e ninsă şi bate la porţi,/ vrea să intre în casă,/ dar ea,/ cerşetoarea,/ nu se lasă,/ şi se stinge cu mâna întinsă!"...(Stai să vezi!)






Citit 300 ori Ultima modificare Vineri, 07 Mai 2021 19:09

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.