Da, sunt convins că ai citit ziarul de ieri, dar nu mi-ai spus cum să încep scrisoarea pentru tine. Dacă ţi-a fost greu să te duci la Poştă, de ce nu ai trecut pe drum, pe lângă poarta mea de triumf... şi să-mi zvârli învăţările tale-n grădină, n-ogradă, pe casă, în teiul sub care am visat că eşti mireasa mirelui moldav, în salcâmul de unde am căzut când mă uitam în zare să văd când începe curcubeul alb-negru? În iasomia despre care am cântat "foaie verde iasomie", dar mi-a sugerat o soprană că-s afon? În roaba lui Tata... (cea mai sfântă roabă a lui Dumnezeu!)... în cuibarele cintezelor, şi ale rândunelelor, şi ale turturelelor... şi-n cuibarele ochilor mei?
Vezi? Din cauza ta nu ştiu cum să încep o scrisoare pentru tine! Datorită ţie am să te pierd! Datorită ţie n-am să pot scrie cea mai frumoasă misivă din jurul tău, din jurul meu, din jurul jurului tău, din jurul jurului meu! Şi, ca să fie toată lumea sătulă şi copiii cu burţile goale (cum zice învăţătorul Ion Răşcanu)... am să mă fac "foc şi pară" pentru că nu-mi dai posibilitate de scris!
Ce iarnă! E iarnă, chiar dacă nu-ţi pot scrie, chiar dacă nu auzi şi nu vezi! Din cauza mea nu auzi şi nu vezi! Omătu-i mai mare decât casa! Ori, mai lesne, casa-i mai mică decât omătul! Vreau să-ţi scriu... dar, uite, iar n-am A4! Degeaba am cerneală, dacă n-am nici un petec de hârtie! Degeaba am condei din hlujan, cu peniţă "flaro"! Dacă nu-ţi scriu acum, te pierd! Am visat că te pierd, dacă nu-ţi scriu că am visat că te pierd! Mă tot uit şi mă tot gândesc pe fereastra care dă spre tine, doar-doar te-ai îndura să-mi zici cum pupăza să încep o scrisoare pentru tine, din aia fără introducere, fără cuprins, fără încheiere... cum grongăneam ieri! Mă tot uit şi mă cert cu badea Viscol, trimis special al lui Tanti Moscova la Nenea Bucureşti! Ăsta, Viscolul, mă sfidează, dar îmi sugerează că-mi dă o şansă, că-mi rezolvă dilema, că mă ajută nu cumva să mă tragi pe dreapta, nu cumva să mă laşi amanet, nu cumva să nu mă mai crezi când îţi aminteşti ce ţi-am scris pe gradul din scândură, cu suflet de păcură şi pelin: "Lăsaţi metafora să vină la mine"!
Nenea Viscol îmi bate la geamul dinspre tine şi-mi şuieră: "Hai, gata, nu mai bat, mă opresc, vino şi scrie pe zăpada mea, vino şi scrie cu degetul, cu nuiaua! Scrie-i doamnei Ta pe omăt! Scrie-i ce vrei şi cât vrei! Scrie-i că a murit "Fetiţa (Ta) de zăpadă", cea mai frumoasă (a ta) Alcătuire! (Stai să vezi!)
