Gata, nenea Viscol s-a stins! Nu mai bate! Omătu-i cât pomii! Merg pe casă! Şi mă uit în zare! Şi-mi zic: "Iată cât loc de scris! Iată câtă arie albă! Poţi să scrii de aici până la doamna Ta! Dar e foarte departe până la ea! La cât de multă zăpadă de scris ţi-a dat Cel la care (nu) te-ai rugat, nu ştiu dacă ai să ajungi (toată viaţa) la doamna Ta, scriind! Nici dacă mergi fără să scrii... şi tot nu cred că ai vreo şansă de întâlnire! E prea departe de tine, domnule Tu! Şi, mă rog, presupunând că ai să trăieşti până în clipa celei întâlniri cu doamna Ta... ce vrei să (nu) scrii în aşa fel încât să-ţi placă (şi ţie) şi să te minunezi ce scrisoare frumoasă ai reuşit fără introducere, fără cuprins, fără încheiere... fără post manuscript? Uite, vezi? Pe acesta din urmă nu l-ai mai luat în calcul! Ce-ar fi să desenezi... (pe Aria asta Albă)... numai cuvintele din post manuscript? Ştii care-s acele cuvinte din PS? Nu ştii! Şi, atunci, cum vrei să ajungă (la doamna Ta) ceea ce nu ştii, Atunci? După ce că nu vrei să scrii, nici nu ştii ce nu vrei să scrii! Vrei să-ţi spun eu cum să procedezi? Dacă vrei, îţi spun! Vrei? Văd că vrei, fiindcă n-ai încotro! Începem? Încep să-ţi spun? Începi să mă asculţi? Bine! Începem! Uite, iei degetul de scris... (ori nuiaua de scris... aia din copilărie, pe care o folosea maică-ta când nu voiai să-ţi intre în cap QED)... şi te apuci frumos de aşternut pe omăt... (de des/compus pe omăt, mai degrabă zis)... exact tot ce nu ai de gând să citească doamna Ta! Zgârii pe omăt tot ce ai de gând să nu citească doamna Ta... şi toate cestea fără nici un cuvânt înainte, fără nici o introducere, fără nici un cuprins, fără nici o încheiere, fără nici un fel de PS, fără nimic, nimic, nimic! Da? Adică, pur şi simplu, scrii pe Pur şi Simplu, scrii ce nu vrei, dar să fie corect, citeţ şi conform celor superbe două doamne ale Limbii Române, Morfologia şi Sintaxa! Da?... Şi trebuie să fii atent, nu cumva să mâzgăleşti zăpada/hârtia de scris! Deoarece, cum eşti tu mititel şi căscat, emoţionat şi ne/răbdător, lunatic şi bătut de lună, poţi să verşi cerneala! Nu?... Care cerneală?... Păi, în aceste condiţii, când scrii cu degetul pe zăpadă, sângele-i cerneală şi trupu-i rezervor! Şi, dacă scrii cu nuiaua Aceea, şi ea are cerneală! Nu?... Poţi să nu foloseşti cerneală! Însă, la cât de mult trebuie să scrii că nu ai de gând, sigur ajungi la cerneală! Şi se poate răsturna rezervorul, se poate sparge stiloul...! Hai, începi? Sau vrei dictare? E greu, foarte greu, dacă nici măcar nu ştii cum să începi să scrii tot ce (nu) ai de gând să (nu) scrii! Ai răbdare!?"... (Stai așa!)
Doamna Ta și Domnul Tu (III) Scris de Ion Zimbru
