TEZĂ la VIȘIN

Scris de Ion Zimbru

Luni, 07 Iunie 2021 00:00

Ai grijă, ai mare grijă! Mâine, începând chiar din inima nopţii, e Duminică! Te aştept în livada cu vişini! Să-ţi spun romanţa aceea, pe care am auzit-o de la mama! Romanţa cu vişinul! Vişinul cel bătrân şi înflorit ultima oară! Mi-a zis că înfloreşte pentru ultima dată…şi, apoi, pleacă! Nu ştiu unde pleacă, fiindcă nu l-am întrebat, dar nici el nu s-a grăbit să mă lămurească! Însă, dacă vii, avem toate şansele să-i vedem ultima înflorire, ultimul alb, ultima prezenţă! Avem toate şansele să-l vedem chiar în momentul plecării! Cred că merită, sărmanul! Toată viaţa-i de liniştire şi descântec ne-a adunat sub frunză şi sub floare, sub fructe şi sub păsări, ne-a umbrit în arşiţe, ne-a răcorit cu crengile-i care sprijineau Cerul, parcă! Acolo, sub falnica-i coroană, am citit „La steaua…” lui Mihai! Şi acolo, dacă-ţi aduci aminte, am vrut şi am încercat să înţelegem/pătrundem  ce însemnează „tot astfel, când al nostru dor/ pieri în noapte-adâncă,/ lumina stinsului amor/ ne urmăreşte încă”!...Şi tu ai ridicat din umerii ninşi! Şi eu am ridicat din umerii ninşi!...Şi am auzit hohotul vişinului tânăr, pe atunci! Şi mai ţii minte ce zicea, nu?...Dacă nu mai ştii, îţi amintesc eu ce zicea printre lacrimi! Uite-aşa spunea, ca şi cum eu eram cel care spune, iar el aude şi tace şi îmbătrâneşte frumos: „Cade inima pe stradă. Dragostea se face scrum. Din paharul mântuirii nu mai pot să beau nimic. Merg şi calc pe mirodenii. Vişinul iese pe drum şi se tânguie la păsări că-nfloreşte şi e frig! Tare-i frig în lumea asta! Oare-n care lume nu-i?...Sufletul râvneşte clipa, tremură lângă fântâni…căci se văd vro două păsări, vişinul face din mâini, face şi se-ntoarce-n sine, parc-ar fi al nimănui! Ce parfum de arătură şi de ploaie şi de vânt! Vaca Domnului răsare veştedă printre uluci! Nişte păsări mă întreabă dacă vii, dacă te duci! Vişinul îmi ia răspunsul şi mă smulge din pământ!...Merg şi calc pe mirodenii! Ce prost sunt şi ce banal în această măreţie!...Aş cerşi un vreasc de vişin…să mă apăr de tramvaie şi de timp…şi să mă sprijin până-mi înfrunzeşte dorul altui vis şi altui cal!...Visuri, bazaconii, fleacuri şi iluzii de Înalt credincios în toate cele, mai ales în mântuiri! Vaca Domnului dispare, nişte păsări sunt subţiri…prea subţiri să mai des/cânte trupul vişinului cald!...Ce parfum de niciodată, de nicicând, de niciacum, de niciunde, de nicipoate, şi nicidar, şi nicioricui!...Vişinul se-ntoarce-n sine, parc-ar fi al nimănui! Cade dragostea pe stradă. Inima se face scrum!”…Aşadar, ai grijă, ai mare grijă! Vine Duminica! Şi trebuie să vii şi tu! Că-i dezlegare la vişin! Ultima dezlegare! Da? Nu cumva să zici că n-ai timp şi vreme! Vino, că-ţi dau eu! Hai, că înfloreşte!