TEZĂ la PAȘTI

Scris de Ion Zimbru

Sâmbătă, 05 Iunie 2021 00:00

Pentru această importantă lucrare de control, se aşterne  o coală (de hârtie) mare şi întinsă cât Aria Învierii din Opera Mântuirii şi se scrie astfel: „La noapte, când ne vom întâlni să luăm Lumină, am să te aştept pe marginea bisericii şi am să-ţi citesc în ochi ce ţi-am scris în Atunciul Acela, chiar pe cărarea dintre raiul „Ciuta” şi raiul „Zăpodia”, dintre pădurea „Sărata” şi poiana „Vântului”, dintre Da şi Da, dintre Nu şi Nu, dintre Da şi Nu, Nu şi Da…”Ehei, doamnă, ehei! să ştii că nu m-ai văzut de multă vreme! sau timpul s-a dilatat? ceva, totuşi, ceva ca nişte balamale scârţâind, se aude! poate ai uitat uşa deschisă, la plecare! poate ai crezut că cineva din urmă o să te cheme! dar cine se mai apucă acum să înţeleagă mistere?! oare cine vrea să nu alerge prin Sahara, cu tălpile ude?! ehei, doamnă! ai uitat cine este un animal marin şi trăieşte pe uscat şi vrea să zboare? ehei, doamnă! doar ştiai că nu trebuie să pleci aşa, ca din moară! Doar ştiai că timpul nu se comprimă şi nu se dilată deoarece, pur şi simplu, nu există! te priveam şi te urmăream ca pe o soprană spintolejeră! ori ca pe o primadonă! ori chiar ca pe o vioară! şi ta aşteptam ca un lup în inima foamei, căci prinţul din Levant murise în poezia lui Ştefan Augustin-Doinaş! şi tu, doamnă, l-ai ascultat pe Tudor Arghezi în versul cel sublim…şi n-ai mai rămas!...Şi ce dacă ai fost dusă pe apa Sâmbetei tale, doamnă? stai liniştită, am să închid eu uşa ceea scâncetândă şi din ce în ce mai departe!...Şi n-a fost frumos ca în filme! a fost frumos ca în basme! am să-l rog pe Dumnezeu să te ajute să nu regreţi! n-am chef de nici o iertare! n-am chef de nici o moarte! te rog frumos, te rog foarte frumos să mergi după flăcările acelea haimanale! şi, dacă te vei lovi (vrodată) de pereţi, să nu te prind că treci pe la poartă! pricepi?...Vezi, doamnă, ce se poate întâmpla dacă mă laşi să visez?...Numai o clipă, numai o clipă ai întors Iubirea spre uşa de la plecare, şi, gata, am şi văzut şi am şi auzit animalul (acela) marin, care se târăşte pe uscat şi vrea să zboare!”…Nu?...Şi, atunci, nu-i aşa că  are dreptate poetul (animalul marin) când zice şi scrie: „Astăzi am Uitare, spun şi fierb descânt! dinspre sud, tăcute, vin duminicând păsări dezgheţate de mirare când îţi făceau pe aripi cuiburi şi cântând în singurătatea înclinată blând…!...Mâine, vii la mine, Moara mea de Vânt?!