Oare cum ai putut să crezi? Cine te-a îndemnat să pui la îndoială onestitatea-mi legendară? Ce gânduri nefaste au pus stăpânire pe tine? Ai auzit vreodată (de-a lungul vremurilor şi timpurilor) că vrun Cineva a dorit ori a îndrăznit să caute aiastă uriaşă Privire? Şi doar ţi-am spus şi ţi-am scris de mii de ori că nu sunt în stare să pot râvni enorma privire Cleopatră, că nu sunt în stare nici măcar să pot termina o scrisoare la lumina ochilor săi! Şi doar ai auzit şi tu cum câini osteniţi mă latră dinspre Deşertăciune, cu toată mila dezlegării lor şi a cuvintelor sub şi deasupra ideii de Viaţă şi de Moarte! Adică, altfel zis, sub şi deasupra Luminii, sub şi deasupra Întunericului! Şi doar ai văzut şi tu (în fiecare zi şi noapte) cum poemele mele Termopile curg peste filele calendarului, încet! Şi cum silabele Iubirii fără ecou îmi alunecă şi-mi cad cu tot cu aiastă Lună secantă la Regret! Chiar nu se vede cum regret îndepărtarea de Unu şi cum nu pot să mă întorc din largul cernelurilor mov? Şi cum sirene ademenitoare îmi păstrează în suflet şi în minte pofta de a fi Odiseu, de a jindui triremele corsare scufundate (de-a pururi) în Marea Mântuirii şi sub Clipirea aistui uriaş Ochi Paleo/sof? Atunci, în miezul acelei nopţi, dacă ţi-aduci aminte, ţi-am explicat jocul indiferent al Staminelor şi Pistilurilor în jur, în jurul jurului, în Universul universurilor şi-n Nimicul istor nimicuri din Proiecţia încăpăţânată a Minţii ne/bune, da? Ţi-am demonstrat că aieste două Cuvinte alcătuiesc celebrul „sine qua non”?...adică, iată, pun rost de joc fecund pe ramuri şi în cuiburi, încolo şi încoace, nolens-volens, dincolo de închipuire, nitam-nisam, sub semnul/ochiul s/acru al Zădărniciei?...adică, iată, duc nişte vii până la Moarte, duc nişte morţi până la Înviere?...şi că Unu supra Unu este egal cu Sunt pe Sunt, cu Eşti pe Eşti, cu Este pe Este?...Sunt convins că ai înţeles şi că, barem de data aiasta, nu te mai îndoieşti de fidelitatea mea şi de inexorabilul care mă caracterizează şi care nu mă lasă nici o secundă să mi se aprindă călcâiele şi să-mi sfârâie inima-mi putregăioasă după Privirea descrisă mai sus, da?...Mărturisesc şi jur pe Dragostea mea de onoare că nu sunt altceva decât o vremelnică epavă sub ist salcâm, pe aieste recife...că sunt un stârv Sacru şi dus de valuri, de Lună şi de vânt, că aştept marmoreene murmure hieroglife din litere şi din cifre Maree pe aiastă grămadă de Pământ!...Da, nu pot râvni şi nu pot scormoni Privirea Cleopatră, nu pot răni Splendoarea Cartagină! Dar pot striga (la dezlegarea cuvintelor) să latre şi să mă ia în apărare toţi câinii lui Unu supra Tot!...Mai ai vro îndoială, scumpa mea Alcătuire?
PE SUFLETUL MEU DE ONOARE Scris de Ion Zimbru
