DRAGOSTE și SETE

Scris de Ion Zimbru

Marți, 07 Septembrie 2021 00:00

Maria Departe nu stă la mare distanţă de Ion Aproape. Între ei nu se află decât un gard din nuiele de carpen împletite orizontal printre pari de salcâm. Bărbatul femeii Departe, Costică, a murit pe frontul de est, la Ţiganca, în al doilea război mondial. Femeia bărbatului Aproape, Ioana, a murit de inimă rea, acasă, când Ion era la Ţiganca, soldat şi camarad de-al lui Costică, în acelaşi pluton, dar şi în aceeaşi grupă de infanterişti. Carne de tun săracă şi multă şi ieftină, cum se spune la modul zeflemist-cazon. Bărbatul femeii a rămas acolo, într-o groapă comună. Ion s-a întors viu şi nevătămat, însă destul de "bine" speriat de bombe. După sosire, fiind convinşi de cele întâmplate şi împăcaţi cu gândul că ororile războiului nu pot fi şterse niciodată, Maria şi Ion au făcut pomenirile de rigoare pentru Ioana şi Costică... şi gata. Nu cumva să credeţi că au stricat gardul dintre ei. Nu. Nici vorbă. Nici gând. Dimpotrivă, omul Aproape îl cercetează cu mare vrednicie, îl drege, adaugă nuiele unde crede că-s putrede, mai îndreaptă câte-un par... şi toate astea ca să fie cât mai aproape de Departe. La rândul ei, Maria, ca să nu fie departe de Aproape, trebăluieşte toată ziulica şi toată nopticica prin dreptul "zidului" de nuiele. Ion, suflet romantic prin genă şi credincios pururea nevestei sale, nu poate decât să ceară de la Maria, din când în când şi din ce în ce mai des, câte-o cană cu apă. Şi să-(i) rostească aşa, ca şi cum nu pentru ea ar fi, una dintre cele mai frumoase poezii de dragoste şi sete: "vino mai aproape/ îngeră păgână/ dincolo de ape/ zace o fântână.// noaptea am săpat-o/ cu privirea arsă/ vino vinovato/ s-o luăm acasă.// i-a fugit izvorul/ bântuit de sete/ plânge spart ulciorul/ unde-i moromete.// va să se întâmple/ astupare crudă/ n-o mai poate umple/ nici o paparudă.// nu-i mai cere apă/ nici o caravană/ vino mai degrabă/ dacă poţi fi ană.//... Cum, adică, să fie Ană? Sigur că da! Pentru că nimic nu rezistă fără Ana, nu? Nici monastirea, nici fântâna, nici gardul, nimic, nimic, nimic... nu? Dar ce, Maria nu "merge"? Maria nu-i bună? Că doar nici Ion nu-i Manole, nu?... Departe se apucă de lăcrămat aşa, discret, să n-o observe Aproape, dar s-o vadă... puţin, să-şi dea sama că plânsu-i pentru el şi din cauza lui. Lăcrămează şi glăsuieşte aşa, ca pentru ea, una dintre cele mai frumoase poezii de dragoste şi sete: "şi vine cerşetorul de fântâni/ daţi-mi vă rog şi mie o fântână/ să beau puţin şi să mă spăl pe mâni/ sunt de departe tocmai de la stână// am un izvor în buzunarul stâng/ vi-l dau oricând să nu vă fie sete/ mi-i sete însă pot să vă mai ning/ cu mioriţa opere complete// vă las un fluier ostenit de dor/ mă duc departe ca să dau la câni/ ca un lipan mă pregătesc să mor/ şi pleacă cerşetorul de fântâni"!